Premierul Ilie Bolojan a afirmat că nu există motive de blocaje în administraţia centrală sau locală, adăugând că săptămâna viitoare se vor face modificările necesare pentru a se păstra limitările care trebuie puse în practică, dar se vor elimina mici constrângeri legate de reparaţii sau de funcţionarea normală, potrivit news.ro.
”Fiecare trebuie să-şi aibă grijă de bani, pentru că nu mai avem resurse să acoperim lipsa de eficienţă sau lipsa de predictibilitate în cheltuieli”, a atenţionat el. Bolojan a anunţat că săptămâna viitoare va publica lista cu toate primăriile şi cu toate autorităţile publice care în luna august au înregistrat restanţe la plată. ”Practicile anterioare prin care Guvernul venea ca un pompier să stingă incendiile premeditate, declanşate din local, nu vor mai funcţiona”, a subliniat el.
”Nu există niciun motiv în momentul de faţă ca să existe blocaje în administraţia centrală sau locală din această modificare. Această modificare s-a făcut în fiecare an. Este adevărat că acum Ministerul de Finanţe a propus o măsură care înainte se aplica doar administraţiei centrale şi a fost extinsă şi pentru administraţia locală, care creează o formulă birocratică prin care, dacă vrei să faci anumite cheltuieli, ai nevoie de un memorandum care să fie aprobat, ceea ce într-adevăr birocratizează lucrurile şi având în vedere că pentru administraţia locală ar crea într-adevăr o anumită constrângere birocratică, săptămâna viitoare se vor face modificările necesare, în aşa fel încât, păstrând limitările pe care trebuie să le punem în practică în această perioadă, să eliminăm aceste mici constrângeri legate de reparaţii sau de funcţionarea normală”, a declarat Ilie Bolojan, joi seară, la B1 Tv.
El a precizat că România s-a angajat la un deficit bugetar ”destul de strâns” şi trebuie să respecte acest angajament.
”Noi ne-am angajat la un deficit bugetar care este destul de strâns şi ar fi bine pentru ţara noastră ca, odată ce anunţăm nişte cifre, ele să fie respectate în aşa fel încât la finalul anului, deci peste câteva luni, să constatăm că această estimare este cât mai apropiată de realitate. Acest aspect ţine de credibilitatea ţării noastre, ţine de respectarea unor angajamente şi a unor prognoze. În condiţiile în care nu există o limitare a unor cheltuieli din administraţia locală, la nivelul cheltuielilor medii lunare, pe primele nouă luni ale anului, avem în lunile noiembrie şi decembrie un val de cheltuieli. Asta este o dovadă statistică pe care am probat-o în anii trecuţi, prin care, practic, aceste cheltuieli se dublează. Ele intră la deficitul de stat. Şi, practic, noi ne angajăm la nişte lucruri pe care nu le putem controla. Aceste prevederi vin să pună aceste plafoane şi s-a stabilit un plafon care înseamnă respectarea cheltuielilor medii plus 10%, care înseamnă că s-a luat în calcul partea de inflaţie care ar putea să influenţeze aceste cheltuieli”, a transmis premierul.
El a afirmat că autorităţile locale nu bugetau cheltuielile până la final de an şi apoi cereau bani la Guvern.
”Toate declaraţiile care au fost făcute în ultimele zile sunt nişte declaraţii exagerate, care nu au legătură efectiv cu această realitate, făcând parte dintr-o tehnică a multor autorităţi locale de a crea o necesitate de alocare de resurse. Nu-ţi bugetezi toate cheltuielile până la final de an, nu-ţi asiguri salariile pe noiembrie şi pe decembrie, punând presiune pe Guvern, pentru ca Guvernul să vină cu bani pe care noi îi împrumutăm, cele 30 de miliarde de euro pe care le împrumutăm, şi din aceşti bani să-ţi dea ţie să-ţi acoperi cheltuielile pe care nu ţi le-ai bugetat”, a explicat Bolojan.
El a anunţat că va publica lista primăriilor care au înregistrat restanţe la plată.
”Una este un sprijin legitim pentru direcţiile pentru protecţia copilului, într-o anumită marjă, şi alta este obiceiul unor primării de a lăsa descoperite cheltuieli şi săptămâna viitoare vom publica lista cu toate primăriile din România şi cu toate autorităţile publice care în luna august au înregistrat restanţe la plată şi neachitarea acestor restanţe sau reţinerile la sursă duc la o răspundere directă a celor care au făcut acest lucru”, a afirmat premierul Bolojan.
Întrebat ce înseamnă răspundere directă, Ilie Bolojan a răspuns: ”Înseamnă că dacă nu plăteşti CAS sau CASS şi reţii banii la sursă mai multe luni de zile, ai o răspundere directă penală pentru acest lucru. Şi în această situaţie eu sper că toţi aleşii locali vor înţelege că practicile anterioare prin care Guvernul venea ca un pompier să stingă incendiile premeditate, declanşate din local, nu vor mai funcţiona în această perioadă. Fiecare trebuie să-şi aibă grijă de bani, pentru că nu mai avem resurse să acoperim lipsa de eficienţă sau lipsa de predictibilitate în cheltuielile pe care administraţia locală, dintr-o localitate mai mică sau mai mare, le face”.
Opinia Cititorului