Premierul Ilie Bolojan aminteşte că toate deciziile importante care au fost luate în Guvern au fost agreate de toate partidele din coaliţia de guvernare, inclusiv de PSD, informează news.ro.
El dezăluie că au fost unele propuneri pe care, în calitate de prim-ministru, le-a susţinut, dar care nu au fost adoptate tocmai pentru că nu a existat consens cu privire la ele.
”Toate deciziile majore care s-au luat de către această coaliţie s-au luat cu acordul tuturor partidelor, la final. Sigur că au fost dezbateri, sigur că nu tot ce a dorit un partid sau altul, nici premierul, de exemplu, nu a ieşit aşa cum a dorit, dar s-a făcut o sumă de propuneri, s-a ajuns la o formulă acceptabilă pentru toată lumea şi, subliniez, toate deciziile au fost luate cu prezenţa celor care au fost la masă, cu acordul tuturor. Ceea ce nu este normal, este evident, după ce se iau astfel de decizii, să constaţi că prezentarea modului în care s-au luat, în spaţiul public, este total diferită de realitatea din sala respectivă, că apar alte proiecte care anulează parţial ceea ce s-a decis acolo”, a afirmat Ilie Bolojan, marţi seară, la Euronews România.
Preşedintele PNL a spus că înţelege jocul politic pe care PSD îl face, acela de a-şi asuma succese şi de a fugi de responsabilitatea unor decizii nepopulare, însă a subliniat că fiecare trebuie să fie responsabil pentru deciziile pe care le ia şi să îşi respecte partenerii.
”Pot să înţeleg un joc de genul acesta, politic, că, într-o poză a responsabilităţii, nu prea este confortabil să fii... ştiţi, întotdeauna victoria are mulţi părinţi. Dacă se ia o măsură bună e o înghesuială mare, dacă se inaugurează autostradă, e o înghesuială mare acolo de oameni care taie panglici, iar înfrângerea, în general, este orfană, ştim asta, da? Adică lucrurile care se iau dificil nu au foarte mulţi oameni în poză, eu pot să înţeleg asta, dar în afară de asta e o problemă de responsabilitate şi de respect şi gândiţi-vă că această atitudine nu poate să ducă la nimic bun. Şi cel puţin cred că şi colegii mei de partid, în afară de a fi nişte oameni responsabili pentru ţara noastră, cu toate minusurile noastre, dar ne-am asumat această răspundere, e o problemă şi de demnitate, de a accepta să fie tratat într-un fel sau de a pretinde un minim tratament de decenţă şi eu întotdeauna am căutat să respect oamenii, să-mi respect partenerii cu care la un moment dat aritmetica parlamentară te pune să stai la masă, poate nu sunt cei mai simpatici oameni, nu trebuie să ai aceleaşi idei, dar când e vorba de ţara noastră sau de comunitate, trebuie să faci ceea ce trebuie”, a adăugat Ilie Bolojan.


















































Opinia Cititorului