Bolojan a afirmat că mizează pe validarea proiectului privind pensiile magistraţilor

A.B.
Politică / 10 decembrie 2025

Bolojan a afirmat că mizează pe validarea proiectului privind pensiile magistraţilor

Premierul Ilie Bolojan afirmă că are încredere în validarea proiectului privind pensiile magistraţilor, după ce Curtea Constituţională a decis miercuri să amâne pronunţarea. Şeful Guvernului susţine că actul normativ respectă prevederile constituţionale şi că nu ia în calcul scenariul unei noi respingeri.

Bolojan a explicat, într-o emisiune, că proiectul diferă de varianta iniţială prin extinderea perioadei de tranziţie necesare creşterii vârstei de pensionare: aceasta va creşte gradual de la aproximativ 48 de ani, cât este în prezent, până la 65 de ani, într-un interval de 15 ani, faţă de 10 ani cât fusese prevăzut iniţial.

„Asta înseamnă că în fiecare an, următoarea generaţie de magistraţi va mai lucra încă un an în curs, în aşa fel încât în 15 ani să ajungem la vârsta standard de pensionare”, a explicat premierul.

Întrebat ce se va întâmpla dacă judecătorii CCR resping din nou legea, Bolojan a evitat ipoteza: „Am încredere că, respectând toate prevederile constituţionale, propunerea va fi validată, pentru că este în bună regulă, din punctul meu de vedere. Nu iau în calcul astfel de ipoteze, pentru că proiectul respectă prevederile constituţionale, dar haideţi să vedem ce se va întâmpla pe 28 seara”.

Curtea Constituţională a amânat miercuri soluţionarea sesizării depuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu legea care stabileşte regulile de pensionare şi noul mod de calcul al pensiei magistraţilor, stabilind drept nou termen de pronunţare data de 28 decembrie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. E o mascarada. Va fi neconstituțional la infinit! Mereu se strecoară cate o chestie care il face neconstituțional.

    Toate taxele se măresc dar unii sunt infailibili.  

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2356
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6312
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1350
Gram de aur (XAU)Gram de aur603.6628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb