Bolojan: România va continua să sprijine Republica Moldova atât din perspectiva pregătirii pentru aderarea la UE, cât şi din cea economică şi de securitate

T.B.
Politică / 24 martie, 11:22

Bolojan: România va continua să sprijine Republica Moldova atât din perspectiva pregătirii pentru aderarea la UE, cât şi din cea economică şi de securitate

Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a primit marţi, la Palatul Victoria, pe noul ambasador al Republicii Moldova în România, Mihai Mîţu, în cadrul discuţiilor, şeful Executivului reafirmând susţinerea României, atât prin pârghii diplomatice, cât şi în mod practic, prin expertiza acordată de funcţionarii români administraţiei Republicii Moldova în pregătirea parcursului său european, a transmis Agerpres.

”Vă urez mult succes şi realizări în mandatul dumneavoastră. România va continua să sprijine Republica Moldova atât din perspectiva pregătirii pentru aderarea la Uniunea Europeană, cât şi din cea economică şi de securitate”, a afirmat premierul Ilie Bolojan, conform Agerpres.

Ambasadorul Republicii Moldova a mulţumit României pentru sprijinul constant multidimensional şi expertiza oferită în pregătirea aderării la Uniunea Europeană, a relatat Agerpres.

”Este o mare onoare şi o responsabilitate preluarea mandatului de ambasador în România, în contextul în care relaţiile noastre bilaterale sunt la cel mai înalt nivel. Suntem recunoscători pentru contribuţia României şi implicarea dumneavoastră personală, domnule prim-ministru, care au ajutat Republica Moldova să depăşească problemele provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei”, a subliniat ambasadorul Republicii Moldova, Mihai Mîţu, potrivit Agerpres.

Potrivit Executivului, prim-ministrul Ilie Bolojan şi ambasadorul Mihai Mîţu au analizat progresele înregistrate în proiectele comune de interconectare, îmbunătăţirea condiţiilor la punctele de trecere a frontierei, precum şi colaborarea în sectoarele infrastructurii energetice şi de transport, context în care au fost punctate proiectul Autostrăzii Paşcani-Iaşi-Ungheni şi preluarea Portului Internaţional Liber Giurgiuleşti de către România, prin Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, a transmis Agerpres.

”De asemenea, a fost subliniată importanţa proiectelor culturale şi de promovare a culturii române în cadrul Acordului prin care România oferă Republicii Moldova un ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro, semnat în anul 2022”, se arată în comunicatul oficial, citat de Agerpres.

Un subiect important pe agenda discuţiilor s-a referit la pregătirea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

”Premierul Ilie Bolojan a reafirmat susţinerea Românie atât prin pârghii diplomatice, cât şi în mod practic, prin expertiza acordată de funcţionarii români administraţiei Republicii Moldova în pregătirea parcursului său european”, subliniază Guvernul, conform Agerpres.

La întrevederea de la Palatul Victoria a participat, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan, consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Luminiţa Odobescu, a transmis Agerpres.

Opinia Cititorului ( 27 )

  1. Bivole,cu energia,Azomures,Sidex,ce faci!

    Nu mi pasa de Moldova si Ucraina,esti ales de romani,rezolva problemele Romaniei,tu si bizonii,inclusiv cel cred din cap,ne ducem in cap accelerat si tie iti mai arde de Moldova!

    Nu fac nimic pt Romania!!! 

    1. TUCIURIUL degeaba are cap, daca in cap are TARATE in loc de CREIER. !

      GS?

      cumpara tu sidex si azomures daca ai nevoie de ele. Basarabia face parte din Romania.

      DOMNULE Grindeanu. Va transmit o intrebare de bun simt. Acum, in Piata Victoriei, Lucratorii de la CEO-OLTENIA, protesteaza in fata guvrnului intrucat isi pierd locurile de munca, iar cei care sunt tineri vor pleca in Strainatate. Bolojan, nu ii va primi si asa cum spune chiar el in aceasta POSTARE il doare undeva de Romania si Romani, el are grija Strainilor. Intrebare. De ce nu mergeti dumneavoastra sau un membru din conducerea PSD in Piata Victoriei sa ii ascultati pe acesti Romani DISPERATI care VOR sa MUNCEASCA nu sa CERSEASCA. Nu va pasa nici dumneavoastra celor de la PSD de ei.? Daca nu o sa discutati cu ei, pentru Romani, inseamna ca, SUNTETI BOLOJAN 2. Nu inteleg de ce BUCURESTENII nu sunt acum alaturi de MINERI, inseamna ca ei TRAIESC BINE nu. LASITATEA ROMANILOR este ENDEMICA.!

      Aia trebe sa inteleaga ca scot carbune scump si prost. Trebuie sa se reorienteze - industria asta la noi nu mai merge. Nu trebe sa-i mai plateasca restul tarii de pomana. Ceea ce fac ei nu se cauta - lucreaza in pierdere. Statul trebuie doar sa-i relocheze cumva sau sa instituie o zona defavorizata acolo sa vina investitori si sa-i angajeze. Din pacate e greu pentru ca mare lor majoritate nu stiu decat sa dea la lopata si sa bea tot salariul.

      ...

      nu i platesti tu,ca f putine lucruri in Romania sunt viabile inafara tiparirii certif de trezorerie,adica a tiparirii de bani!peste tot face un comert cu marfuri in principal din China,Turcia,ceva dacii si ford,dar care folosesc si tabla de la caroserie din Turcia sau SK sau SR!

      in rest,vindem cereale en groas,lemn sub diverse prelucrari primare,fier vechi de buna calitate (ca tablele le topesc la Calarasi),energie si gaze la doi mari clienti care sigur ne dau partial teapa si BUJETARI,care asuda facand treburile RO educate,fara coruptie si plina de competente de toate neamurile,pt care,cel mai bun catalizator sunt ..neamurile ,proptelele competentei! 

      daca o privesti individual,nu mai pui nimic in pamant,dar daca inchizi tot lantul,vei iesi pe plus! 

      dar cand la carbune ,lantul se inchide cu donatii de curent Ucrainei si Moldovei,iar daca nu sunt donatii sunt vanzari sub pretul pt ora respectiva,atunci nu e rentabil! 

      nici munca profesorilor nu e rentabila pt ca scot absolventi total nepregatiti pt piata muncii! 

      nici munca ANAF nu e rentabila,ca nu a oprit evaziunea,atunci sa i inchidem!

      despre guvern si ministere,daca atat i a dus mintea de au inchios rafinaria Lucoil cand puteam obtine derogare atunci si acum aveam un stoc de petrol si produse,eu zic sa i inchidem,ca mai prot decat conduc in prezent,cu pomeni la cei ce nu prea muncesc,per total,tara o va duce mai bine! 

      prostovanul școlii, pe cine interesează ce nu te interesează pe tine? Vezi-ți de pensie, lichea inutilă!

      ha! da, bre, dar fara soldovenii aia din ea.

      niste inapoiati milogi, si ai nostri si ai lor. 

      Cu cât te plătește bolovan sa minti

    Sluga tot sluga rămâne

    1. Te referi la ala de la comentariul nr. 1?

      cred ca nu stii ce capacitati de productie a avut Romania inainte de revolutie si toti neica nimeni,care nu au o cultura tehnica isi dau cu parerea aiurea in tranvai!

      dupa ce cataclismul de Petre gat scurt a numit industria o gramada de fier vechi in loc sa se ocupe de retehnologizarea celor competitive,aveai capitalul cel mai de pret,FORTA DE MUNCA CALIFICATA,uita te acum,cursuri de formare profesionala operator date,bucatar,coafeze fara meserii adevarate strungari,frezori,cnc,care sunt de 10 ori mai putini decat doctorii(aici ii pun pe cei cu UMF,nu dr Ciuca si alte zeci de mii de cercetatori ai taiatului de frunze la bisoni! 

      a venit alt cataclism,o sluga suprema cu undita si luminita de la capatul tunelului care a pus la pamant toata ind chimica,a dus dolarul de la 4 la 8,ca asa ii spusese Patriotii FMI,a pus in cap cam toate firmele de stat si la sf anului ,dolarul era 5.5,dar a dat socul ce a lovit industria! 

      apoi,dupa ce ne a pus pe burta,ne abagat in Nato si Ue,,ue sa ti faca maluri si hipermaketuri ce au distrus ind alimentara romaneasca si apoi agricultura!

      Nato,vedem acum cum suge din buget anual 9 miliarde pe vechituri sau uzate moral,fara sa faci mai nimic in Romania educata,decat imprumut ca te a lasat Ceausescu faraDatorii si import,balanta si deficitul,pe toti ii doare ca pe Ciolacu! 

      Nu , la tine s-a referit !

      Ești prost sau te prefaci

      Nu la sluga rusilor?

      Care ,plicusor

      Ceausescu a facut datorii la Banca Mondiala dezvoltand o industrie energofaga pe model rusesc total neprofitabila, noi neavand resursele rusiei. Datoria am platit-o noi (eu am fost printre platitori ca nu-s chiar tanar) si am facut cea mai mare imbecilitate din lume. Dupa revolutie absolut nimeni nu vroia sa ne dea bani si am fost fortati sa ne imprumutam la dobanzi colosale si apoi am ajuns inevitabil la FMI ca, la fel ca acum pomanagii au urlat mai tare. Tarile care mai aveau datorii au fost ajutate sa le plateasca si asa ne-au luat-o inainte. Normal ca specialistii au plecat - era inevitabil. Tu, e clar ca ai ramas "prostul scolii" in toata istoria asta pe care te chinui s-o intelegi si o rastalmacesti dupa cum gasesti si tu pe tiktok.

      ...

      prostovanul școlii, România lui ceaușilă producea hoție și pagube.

      daca ai platit si eu am platit,nulitate!

      cum faci nulitate agricultura cu ingrasaminte din import? 

      de ce nu importi ca in anii 90-96 gaze de la rusi sa tii platformele viabile? 

      faci blocuri cu otel bulgaresc,turcesc si moldovenes,Nulitate,cum pot face ei otel si e rentabil si la noi nu este? 

      cumperi pana si clincher dinTurcia,ciment din Bulgaria,cum e rentabil la aia si la noi nu este,academicianule! 

      s a prabusit productia de cartofi din lipsa de NPK,doar sarea potasica o luam din Belarus,le faceam la Azomures,Doljchim si Turnu,acum importi de la Ucrainieni,greci si altii la care este rentabil,eminenta! 

      pacat ca nu ai inteles nimic,nu ai datorii si nu poti sa te imprumuti,academicianule? 

      Pet re a spart 2 miliarde pe tot felul de importuri in 90.mi am luat skiuri Atomic tendance,clapari munari,skiuri head pt sotie,astea trebuiau RO! 

      Sidexul a mers din inertie pana in 1997cand l au doborat importurile din Turcia,facute cum se faceau si mafia de partid care isi baga oamenii sa-l spolieze! 

      S a trait rau,incomparabil ca acum,DAR,daca taiicatu ti a lasat casa,masina si teren si tu incepi sa le vinzi,vai ce trai bun,asa ai facut cu terenul arabil,irigatiile au plecat la italieni ca lingouri de aluminiu,maluri in loc de uzine si imprumur agresiv,peste 1300 miliardelei,noi ne am industrializat cu vreo 10 bl de dolari(f mari,ce i drept,nu jegarati ca acum)! 

      suntem ca atarnatorii care cumpara pe caiet la pensie,si la pensie ,mai vinde si de prin curte sa inchida caietul!

      bou cu ochi,la tine creierul este la si altele in capul tau inteliget,gandesti cu matul,mai exact cu capatul intestinului gros!

      Daca toate nu mergeau,cum dracu platesti datorii,lasi combinate metalurgice,chimice,sistem de irigatie,canal,cai ferate cu fabrici de locomotive,material rulant,cum poti bou cu ochi sa le faci pe toate astea,sa nu ai datorii,sa faci avion de pasageri Rombac,sa faci avioane la Craiova? 

      Mai spunea un al prost contemoporan cu mine ca nu puteai sa retehnologizezi! 

      Semanatoarea a fost primul esec din cauza coruptiei postrevolutionare,avem blocuri,dar importam class de la cei care sunt rentabili si au vrut sa le faca in Romania! 

      fratele meu mai prost,nu te-a dus si nu te duce mintea,dar atunci,era loc pt cei ca tine acolo unde trebuie,nu ca acum,daca esti vocal si inteligent precum esti tu,poti fi in varful piramidei!

      România lui ceaușist a produs de aveți voi ce fura și după 36 de ani de la revolutie

    Il prefer pe Bolojan, sunt de acord cu el.

    Nu-mi place Grindeanu , nu-mi inspira incredere. 

    1. Decât scalambatul de Grindeanu,sigur,dar,vezi că barca ia apă și tu in loc sa o scoți,dai pomeni la străini!

      Maia la pomana românească,zele,cu două mâini și o traista și spui că vedem mai târziu cu acciza,preturi,surse achiziții! 

      Daca francezii cumpăra Lng rusesc botezat,de ce trebuie sa fie tâmpiți și să nu cumpărăm de la kazacii ruși,că e stare excepțională! 

      O ardem cu coridorul vertical,f scump când avem opțiuni decente,le folosește Hu și sk și ne rad in nas că la proști,degeaba avem Mare neagra daca nu alegem opțiunea cea mai buna!

      Daca francezii sau spaniolii erau în locul nostru,cred că nu se aprovizionau atât de prost și scump că noi,sclavii democrației! 

    eu incept sa cred ca "România" lui bolojan este alta "România" decit "România" care se zbate în recesiune. sa ajuți Moldova cind tu ești în colaps economic nu este populism?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0918
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3226
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8523
Gram de aur (XAU)Gram de aur668.6095

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb