Bolojan: România va trimite în iulie programul revizuit al PNRR la Comisia Europeană

I.S.
Politică / 27 iunie, 18:04

Bolojan: România va trimite în iulie programul revizuit al PNRR la Comisia Europeană

Premierul Ilie Bolojan a anunţat că vrea ca în prima jumătate a lunii iulie să depună la Comisia Europeană programul revizuit de proiecte din PNRR şi graficul de respectare a jaloanelor, iar în toamnă să poată accesa o sumă de 5 miliarde de euro cel puţin, aceasta fiind ţinta Executivului, relatează news.ro. El a amintit că avem problemele legate de pensiile speciale, unde va trebui să intervenim în aşa fel încât să se asigure o justiţie socială minimală, iar pensionarea să se facă la o vârstă corectă

Premierul Ilie Bolojan a declarat, după şedinţa de guvern, că în ceea ce priveşte investiţiile, se derulează negocieri importante cu Comisia Europeană, pentru a continua aceste discuţii, în aşa fel încât proiectele care pot fi finalizate până la finalul anului viitor să rămână pe componentele din PNRR, iar cele care nu pot fi finalizate să fie transferate pe finanţarea naţională sau să fie transferate cu alte proiecte.

”La acest capitol, în momentul de faţă, se lucrează pentru a le prioritiza, pentru că s-ar putea să fim în situaţia în care anumite proiecte, care erau pe fonduri europene şi la care nu avem licitaţiile finalizate, să nu ne mai putem asigura finanţarea în anii următori, datorită faptului că anvelopa pentru investiţii este cea pe care o avem”, a spus şeful Executivului.

Potrivit sursei, el a precizat că este important să se lucreze pe componenta de investiţii, prin asigurarea finanţărilor, iar beneficiarii să pună presiune pe constructori, să urgenteze lucrările, de asemenea să reaşezăm aceste proiecte în aşa fel încât în prima jumătate a lunii iulie să poată depune la Comisia Europeană programul revizuit de proiecte care să prevadă lista acestor proiecte şi graficul de respectare a condiţiilor de reforme, aşa numitele jaloane.

Ilie Bolojan a mai anunţat că a avut o şedinţă în această săptămână cu toţi ministrii care au restanţe pe această componentă.

”Am stabilit un pachet din nou de măsuri care trebuie puse în practică, proiecte de legi, hotărâri de guvern, ordine de ministru, avize, documentaţii şi aşa mai departe, în aşa fel încât până în toamnă să putem îndeplini un pachet important de proiecte şi de jaloane pentru a ne putea accesa o sumă de, ţintim noi, 5 miliarde de euro cel puţin, care să ne permită să continuăm investiţiile şi să ne asigure echilibrarea bugetului. Aici sunt reforme importante care trebuie parcurse, unele ţin de Ministerul Sănătăţii, altele ţin de Ministerul Transporturilor, de exemplu, de Ministerul Energiei, avem problemele legate de pensiile speciale, unde va trebui să intervenim în aşa fel încât să se asigure o justiţie socială minimală, iar pensionarea să se facă la o vârstă corectă, care este vârsta normală de pensionare, şi un efort important în următoarea perioadă va fi pe aceste componente”, a subliniat Ilie Bolojan.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3370
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4322
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9583
Gram de aur (XAU)Gram de aur458.2643

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb