Bon Jovi la Bucureşti: Un show incendiar în faţa a 50.000 de fani

F. A.
Miscellanea / 11 iulie 2011

Concertul pe care trupa Bon Jovi l-a susţinut, duminică seară, în Piaţa Constituţiei din Capitală, a început la ora 20.00, piesa care a dat startul show-ului fiind "Raise Your Hands", potrivit surselor de presă.

Trupa Bon Jovi a concertat pe o scenă de 54 de metri lăţime şi 25 de metri adâncime, puterea instalaţiei de sunet depăşind 15.000 de waţi. Pe scenă a existat un ecran cu o lăţime de aproximativ 40 de metri, înscris în arcul acesteia.

În deschiderea concertului celebrei formaţii, au cântat două trupe româneşti, QuantiQ şi Stillborn, alese în urma unui concurs de organizatori.

Spectacolul a început la ora anunţată, 20.00, iar piesa care a dat startul show-ului a fost "Raise Your Hands", fiind urmată de "You give love a bad name".

Bis-ul trupei a fost unul neobişnuit, putând fi considerat o a doua parte a concertului, deoarece a durat foarte mult. Deşi muzicienii au promis de mai multe ori că vor reveni la Bucureşti, încercând astfel să calmeze avântul publicului, membrii trupei nu se mai dădeau duşi de pe scenă. Printre altele, ei au mai cântat "Livin" On A Prayer", "Always", "These Days", pentru a încheia cu un clasic cover după "Twist and shout".

Următorul concert al Bon Jovi va avea loc miercuri, la Dusseldorf, în Germania.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb