BORIS JOHNSON: "Puteţi să îmi legaţi mâinile în Parlament, dar nu voi amâna Brexitul"

M.I.
Internaţional /

Boris Johnson

Boris Johnson

Premierul britanic, Boris Johnson, a declarat marţi că, "indiferent câte dispozitive va inventa Parlamentul pentru a-i lega mâinile", nu va solicita prelungirea Brexitului, la câteva ore după intrarea în vigoare a legii care îl obligă să amâne ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană până în 2020, dacă nu încheie un acord referitor la retragere, transmite Reuters.

Pentru a doua oară într-o săptămână, parlamentarii au respins solicitarea lui Johnson de a organiza alegeri anticipate pentru a depăşi blocajul politic, informează News.ro.

În condiţiile incertitudinilor legate de Brexit, Parlamentul a fost suspendat până pe 14 octombrie, provocând scene tensionate în Camera Comunelor, unde parlamentarii opoziţiei au afişat pancarde pe care scria "reduşi la tăcere" şi au strigat "ruşine" spre parlamentarii conservatori.

Johnson pare să fi pierdut controlul retragerii ţării din UE odată cu aprobarea legii care îl obligă să ceară amânarea Brexitului, dacă nu va reuţi să încheie un nou acord la summitul UE de luna viitoare.

Liderii UE au afirmat în repetate rânduri că nu au primit propuneri concrete înaintea summitului UE din 17-18 octombrie, la care Johnson speră să încheie un acord.

"Acest guvern va presa în continuare pentru negocierea unui acord, în timp ce se pregăteşte să iasă din UE fără un acord", a afirmat Johnson în Parlament după rezultatul negativ al votului pentru organizarea de alegeri anticipate.

"Voi merge la summitul crucial din 17 octombrie şi, indiferent câte dispozitive va inventa acest Parlament pentru a-mi lega mâinile, voi încerca să obţin un acord în interesul naţional...Acest guvern nu va mai amâna Brexitul", a afirmat premierul.

Liderul Partidului Laburist din opoziţie, Jeremy Corbyn, a spus că partidul doreşte alegeri, dar că nu va susţine propunerea lui Johnson de organizare a scrutinului până nu este sigur că amânarea Brexitului este asigurată.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Patria Bank
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Real Estate & Construction Forumwww.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS