"Boştină şi Asociaţii" îşi întăreşte echipa de avocaţi în domeniul achiziţiilor publice

F. A.
Companii #Consultanţă / 20 ianuarie 2011

Casa de Avocatură "Boştină şi Asociaţii" şi-a întărit recent echipa de achiziţii publice, Lucia Ferendinos alăturându-se celor peste 130 de avocaţi şi consultanţi, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

"La evaluarea de sfârşit de an, am ajuns la concluzia că volumul de muncă în zona de achiziţii publice este în creştere, expertiza Luciei potrivindu-se perfect cu planurile noastre de dezvoltare", a afirmat Avocatul Coordonator, Doru Cătălin Boştină.

Lucia Ferendinos este avocat definitiv, cu peste 12 ani de activitate juridică de consultanţă şi reprezentare în diferite domenii precum drept administrativ, drept civil, drept comunitar, dreptul muncii, activitate concretizată în gestionarea unui număr de peste 1000 dosare/an prin elaborarea apărărilor, verificarea şi avizarea acestora, ori promovarea acţiunilor privind recuperarea debitelor.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb