Braşovenii de la S-KARP produc ultimul model Puma

O. V.
Ziarul BURSA #Companii / 28 iunie 2016

Braşovenii de la S-KARP produc ultimul model Puma

Compania îşi deschide primul magazin din afara Braşovului la Bucureşti

Braşovenii care produc încălţăminte sub brandul S-KARP, înfiinţat de omul de afaceri Radu Jitaru, deschid luna viitoare primul magazin propriu din afara Braşovului, în Capitală, în urma unei investiţii de 100.000 de euro. "Acesta este cel de-al treilea magazin al nostru, pe lângă cel de prezentare de la fabrică şi cel de pe strada Republicii din Braşov. Anul viitor intenţionăm să ne extindem cu câte un magazin în Cluj-Napoca şi în Timişoara, dar în anii următori ne gândim şi la Constanţa sau Iaşi", explică Radu Jitaru. Brandul S-KARP este singurul din România care are licenţă Vibram. "Toate marile mărci de încălţăminte au talpă Vibram", a explicat Jitaru.

Diversitas Group, compania care produce brandul S-KARP, a renunţat la producţia de încălţăminte sub brandurile proprii ale Decathlon, de anul acesta începând producţia sub brandul Puma. "Cei de la Puma ne-au contactat şi acum lucrăm pentru ei. Practic, producem Puma by Rihanna, un pantof casual, foarte la modă acum în Statele Unite", mai spune omul de afaceri braşovean.

"Povestea brandului S-KARP a început la Sinaia, în România, cu mulţi ani în urmă... Oraşul Sinaia este situat la poalele munţilor Bucegi, unde se află pârtia de schi KARP. Această pârtie este cea mai abruptă din România, având înclinaţia de circa 42,24 grade. Pentru că sunt legat de oraşul meu natal, iar pe pârtia KARP schiez şi am multe amintiri plăcute alături de familie şi prieteni, am dat numele acestui brand alăturând S de la Sinaia, KARP de la numele pârtiei şi semnul grafic care are acelaşi unghi de 42,24 grade, ca şi înclinaţia pârtiei", a povestit Jitaru.

Fabrica de încălţăminte şi-a început activitatea în martie 1998, dar până în urmă cu patru ani, când a fost lansat brandul propriu, s-a produs în lohn pentru branduri ca Asolo, Tecnica, Roces sau Nero Giardini. "Plata pentru activitatea în sistem lohn este destul de mică, însă am păstrat acest business pentru că în ultimii ani am pregătit lansarea propriului brand de încălţăminte S-KARP", povestea Jitaru în momentul lansării brandului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. sexy duduitze , duamne si son'soare din Romania, caci au glezne fine ;), merita cele mai bune incaltari :)))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9471
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0130
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6906
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3715

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro