Un consorţiu bancar condus de BRD, alături de UniCredit Bank S.A. şi Garanti BBVA România, a acordat NE Property BV, parte a grupului NEPI Rockcastle, un credit de tip revolving corelat cu obiective de sustenabilitate în sumă de 190 milioane EUR, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Această finanţare inovatoare, structurată ca un "club loan” pe o durată de trei ani, cu posibilitatea de extindere pe încă doi ani, reprezintă una dintre cele mai semnificative finanţări corelate cu obiective de sustenabilitate din sectorul commercial real estate (CRE) din România în 2025.
Creditul, coordonat de BRD în calitate de aranjor principal mandatat, finanţator, bancă de structurare de sustenabilitate şi agent de facilitate se bazează pe Cadrul de finanţare sustenabilă al NEPI Rockcastle, validat printr-o opinie externă (« Second Party Opinion ») emisă de Standard & Poor's.
Potrivit sursei, sumele angajate de cei trei creditori sunt de 100 milioane EUR, în cazul BRD Groupe Societe Generale, respectiv de 50 milioane EUR, în cazul UniCredit Bank S.A. şi 40 milioane EUR în cazul Garanti BBVA România.
„Acordarea acestui al doilea credit sindicalizat corelat cu obiective de sustenabilitate către clientul nostru NEPI Rockcastle reflectă încrederea reciprocă construită în timp şi angajamentul comun pentru o dezvoltare responsabilă, cu grijă faţă de mediu, climă şi comunităţi. Suntem mândri să-i susţinem pe partenerii noştri în tranziţia lor verde şi să ne consolidăm poziţia de reper pe piaţa finanţărilor sustenabile din România”, a declarat Jean-Philippe Guillaume, Director General adjunct al BRD, coordonatorul activităţilor de Corporate Banking.
"Prin finanţarea acordată de UniCredit Bank pentru grupul NEPI Rockcastle ne bucurăm că putem susţine un model de afaceri inovator în domeniul imobiliar pentru piaţa din România, precum şi că participăm într-o finanţare sindicalizată în structura căreia se evidenţiază, mai ales, responsabilitatea faţă de mediu şi comunitate. Deşi anul acesta a fost marcat de incertitudini şi instabilitate, este clar pentru noi că aceste circumstanţe pot aduce pentru clienţi oportunităţi, nu numai riscuri, iar grupul NEPI Rockcastle ne-a convins că este bine pregătit să gestioneze situaţiile apărute în piaţă şi să-şi continue strategia de creştere durabilă”, a spus Adrian Pârvulescu, Director Corporaţii Medii la UniCredit Bank
„Această nouă finanţare legată de obiective de sustenabilitate acordată NEPI Rockcastle marchează un pas important în direcţia promovării investiţiilor responsabile. Implicarea Garanti BBVA în astfel de iniţiative evidenţiază angajamentul nostru faţă de dezvoltarea economică sustenabilă. Ne concentrăm pe sprijinirea soluţiilor care stimulează o economie modernă, eficientă în utilizarea resurselor şi conştientă de impactul asupra societăţii”, a declarat Bilge Demirer, Director General Adjunct, Aria Enterprise Banking, Garanti BBVA.
”Această finanţare ne permite să accelerăm investiţiile în proiecte care reduc amprenta de carbon şi contribuie la dezvoltarea unei comunităţi mai reziliente şi a unui mediu mai curat. Mulţumim partenerilor noştri bancari pentru încredere şi pentru susţinerea strategiei noastre sustenabile”, a declarat Eliza Predoiu, CFO, NEPI Rockcastle.
Tranzacţia a fost asistată juridic de casele de avocatură CMS, care a reprezentat consorţiul bancar, şi Dentons, care a consiliat NEPI Rockcastle, asigurând o structurare riguroasă a finanţării.
Opinia Cititorului