BREXIT:Boris Johnson exclude să coopereze cu Nigel Farage

I.D.
Internaţional /

Boris Johnson (Sursa foto: Twitter)

Boris Johnson (Sursa foto: Twitter)

Boris Johnson, favorit la succesiunea premierului britanic Theresa May, exclude o participare a populistului Nigel Farage, liderul Partidului Brexitului, la negocieri cu privire la ieşirea din UE, relatează AFP.

Marele învingător în alegerile europene în Regatul Unit, partidul eurofob al lui Farage reclamă puterea de a participa la negocieri cu privire la Brexit, programat cel mai târziu la 31 octombrie.

Întrebat în legătură cu această cerere în cadrul unei dezbateri - difuzate pe reţele de socializare - în cadrul cursei la succesiunea lui May, Boris Johnosn a catalogat drept "nepotrivit" să lupte împotriva unui adversar politic "dându-i oxigen".

"Este un «nu» destul de clar", a subliniat el, invitat de moderatoare să-şi precizeze răspunsul cu privire la o participare a lui Nigel Farage la o eventuală renegociere a unui acord al Brexitului vrută de către fostul primar al Londrei, în pofida faptului că Uniunea Euripeană (UE) a exclus această posibilitate.

Fostul şef al diplomaţiei britanice, un susţinător al unui Brexit dur, luptă împotriva ministrului de externe Jeremy Hunt pentru a deveni şeful Partidului Conservator, căruia îi revine postul de premier şi spionosul dosar al Brexitului.

Cei doi urmează să fie departajaţi, până la sfârşitul lui iulie, de către cei 160.000 de membri ai Partidului Conservator.

Pentru a câştiga alegerile, Johnosn joacă rolul salvatorului Brexitului, prevăzut iniţial la 29 martie şi amânat până cel mai târziu la 31 octombrie, în vederea găsirii unei soluţii cu privire la acordul retragerii regatului din Uniune negociat de către May cu Bruxellesul şi respins în trei rânduri de către deputaţii britanici.

"Avem nevoie de cineva care crede (în Brexit)", a insistat Boris Johnson miercuri, argumentând prin rolul său în campania în favoarea Brexitului în refrendumul din 2016, când Jeremy Hunt milita în tabăra opusă.

Boris Johnson a repetat că este pregătit să părăsească UE fără acord dacă e nevoie.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConferinţa PPTT 'Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei'
Cabinet de avocatTMPS