BRM a încetat relaţiile contractuale cu CTB Moldova

F. A.
Piaţa de Capital / 11 iunie 2009

Divergenţele intervenite între Bursa Română de Mărfuri şi SC Compania de Tranzacţii şi Brokeraj Moldova SRL (CTB Moldova), administrator al terminalului BRM laşi, au condus la decizia de încetare pe mai departe a relaţiilor contractuale dintre acestea, cu stingerea pretenţiilor financiare prin conciliere, se arată într-un comunicat al BRM.

Conform BRM, în urma analizei situaţiei patrimoniale a BRM la centru şi în teritoriu, între Bursa Română de Mărfuri şi SC Compania de Tranzacţii şi Brokeraj Moldova SRL (CTB Moldova), administrator al terminalului BRM laşi au intervenit, în ultimele luni, dispute cu privire la posibile nereguli referitoare la operaţiunile contabile efectuate de către administratorul terminalului. Ca urmare, până la elucidarea completă a situaţiei, BRM a refuzat transferul către administratorul terminalului a sumei de 43.298 lei, aflată în contul comun specific de operaţiuni bursiere.

"În locul concilierii sau a încercării de rezolvare a pretenţiei pe cale contencioasă comercială uzuală, Compania de Tranzacţii şi Brokeraj Moldova a solicitat deblocarea de către BRM în favoarea sa a sumei revendicate pe calea declanşării procedurii de insolvenţă, permisă de legislaţia românească, dar abuzivă şi netemeinică în speţa în cauză, mai ales în condiţiile în care suma în discuţie exista ca atare, nu reprezenta o creanţă veritabilă şi se afla într-un cont comun, accesabil în baza dublei semnături a părţilor", precizează BRM.

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2661
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4727
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7518
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0911
Gram de aur (XAU)Gram de aur680.6943

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb