Brokerii mizează pe o performanţă inferioară celei de anul trecut, la BVB

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 ianuarie

Brokerii mizează pe o performanţă inferioară celei de anul trecut, la BVB

Alin Brendea, Prime Transaction: "Mai mult decât în ultimii ani, activele bursiere de genul acţiunilor îşi vor păstra atractivitatea" Dragoş Mesaroş, Goldring: "Mă aştept la o evoluţie mixtă, pentru principalele acţiuni de la BVB"

Condiţiile fundamentale globale propice acţiunilor, laolaltă cu factori interni, au făcut ca indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) să aibă, anul trecut, una dintre cele mai bune evoluţii din ultimul deceniu, dar brokerii sunt sceptici privind repetarea performanţei, în acest an.

În opinia lor, presiunile inflaţioniste şi profitabilitatea mai redusă a companiilor, baza de raportare mai ridicată faţă de cea din 2021 şi dividendele cu randamente ceva mai scăzute sunt elemente care vor cântări asupra preţurilor acţiunilor de la bursa noastră, ce au livrat anul trecut în ansamblu randamente totale de peste 35%.

Alin Brendea: "Probabil, trendul multianual de creştere a burselor va continua"

Alin Brendea, directorul general adjunct al societăţii Prime Transaction, spune: "Probabil, trendul multianual de creştere al burselor va continua. Baza de comparaţie - 2021, nu va mai permite o evoluţie de aceeaşi amplitudine crescătoare. În schimb volatilitatea pieţei va fi accentuată, asemănătoare cu ultima parte a anului trecut".

Din punctul său de vedere, mai mult decât în ultimii ani, activele bursiere de genul acţiunilor îşi vor păstra atractivitatea, în condiţiile inflaţiei ridicate şi a randamentelor real negative din pieţele monetare.

"Companiile listate vor şti cel mai bine să navigheze într-un mediu economic uşor inflaţionist şi în care programele economice regionale şi naţionale vor fi turate puternic. Economia va continua să crească, dar va accelera procesul de concentrare economică, astfel încât entităţile economice mari vor fi cel mai bine plasate pentru a extrage profit din activitatea economică", a scris brokerul în ultimul său editorial.

Marcel Murgoci, Estinvest: "Cel puţin pentru prima parte a anului, există premisele ca tendinţa de creştere a preţurilor acţiunilor să fie estompată"

Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni al Estinvest, este de părere că, în primul rând, evoluţia burselor va fi influenţată de situaţia sanitară, care poate afecta mersul normal al economiei.

"De asemenea, există temerile legate de inflaţie şi de efectele sale asupra economiilor, care cu siguranţă pot să afecteze bursele", ne-a spus brokerul, adăugând: "În aceste condiţii, cred că cel puţin pentru prima parte a anului, există premisele ca tendinţa de creştere a preţurilor acţiunilor să fie estompată, sau chiar să apară o corecţie. Ceea ce înseamnă că investitorii trebuie să fie foarte atenţi la rezultatele financiare pe care le vor raporta companiile, cu focus pe cele cu o politică de dividende atrăgătoare".

În opinia sa, ţinând cont că strategia Guvernului prevede ca 75% din profitul companiilor deţinute de stat să fie distribuit ca dividende, există premise să avem un an cu randamente bune din acest punct de vedere. "În plus, există companii care au o anumită politică de dividend, cum este OMV Petrom, care ia în calcul chiar şi dividende suplimentare, conform strategiei sale până în 2030. De asemenea, în cazul Băncii Transilvania şi BRD - Groupe Societe Generale, care a scăpat de restricţia Băncii Central Europene (n.r. de a distribui dividende), este posibil să vedem alocări mai mari, anul viitor", spune brokerul.

Dragoş Mesaroş: "Per ansamblu, cred că profitabilitatea companiilor va fi inferioară celei din 2021"

Dragoş Mesaroş, directorul de tranzacţionare al societăţii de brokeraj Goldring, nu se aşteaptă la un an atât de bun ca cel anterior pentru acţiunile de la BVB, ci mai degrabă la o evoluţie mixtă, în condiţiile în care, din punctul său de vedere, companii precum MedLife sau Nuclearelectrica vor performa, dar pentru altele se aşteaptă la rezultate în scădere.

"Per ansamblu, cred că profitabilitatea companiilor va fi inferioară celei din 2021 din mai multe motive. În primul rând, preţurile mari ale energiei vor afecta rezultatele societăţilor. În lupta cu inflaţia, companiile vor fi nevoite să transfere creşterea preţurilor către consumatorul final, fapt ce le va afecta în primul rând pe cele cu marje mici de profitabilitate. Salariile nu cred că vor creşte în ritm cu inflaţia, astfel încât, probabil, consumul va fi sub cel din anul 2021. De asemenea, odată cu creşterea dobânzilor, creditarea va scădea", ne-a spus brokerul de la Goldring.

Mesaroş se aşteaptă ca societăţile de utilităţi să aibă în continuare rezultate slabe, iar despre bănci nu crede că vor repeta repeta rezultatele din 2021. "Creditele neperformante au început să crească, iar odată cu creşterea dobânzilor oamenii se vor gândi de două ori înainte să ia un împrumut", consideră directorul de tranzacţionare de la Goldring.

Pe de altă parte, brokerul se aşteaptă la un an bun din perspectiva dividendelor, la bursa noastră.

"Profiturile băncilor pentru 2021 vor fi peste cele din 2020, astfel încât sunt premise ca acestea să acorde dividende ridicate. De asemenea, ţinând cont de profiturile realizate, mă aştept ca producătorii de energie - Petrom, Romgaz, Nuclearelectrica - să aloce dividende peste cele de anul trecut. În plus, se discută despre acordarea a 75% din profitul companiilor de stat ca dividende. Există şi companii mici care cred că vor acorda dividende ok, cum sunt Aages sau Transilvania Broker", spune Dragoş Mesaroş.

Prime Transaction: "Ponderea mare a sectoarelor bancar şi energetic în piaţa de capital românească oferă încă oportunităţi importante de a obţine randamente consistente ale dividendului"

Analiştii de la Prime Transaction estimează pentru BRD un profit pe acţiune de 1,65 lei, pentru anul trecut, cu o rată de distribuţie de 100%, ceea ce faţă de ultimul preţ de tranzacţionare al acţiunii de la finele lui 2021, de 17,7 lei, oferă un randament brut al dividendului de 9,3%, conform calculelor noastre.

"Am luat în calcul această rată pentru că ne aşteptăm că dividendele să acopere parţial lipsa distribuţiei de numerar în 2020 şi nivelul foarte mic din 2021. Este adevărat că am estimat acelaşi lucru şi în urmă cu un an, iar atunci nu s-a adeverit, însă de data aceasta probabilitatea e mai mare, după ce BCE a renunţat oficial la recomandarea către bănci de a nu mai distribui dividende", se arată în raportul Prime semnat de Marius Pandele, ce a fost publicat la începutul lunii decembrie a anului trecut.

Pentru Banca Transilvania, se estimează un profit pe acţiune de 0,4 lei, cu o rată de distribuţie de 45%, echivalentul unui dividend de 0,18 lei. Faţă de ultimul preţ al acţiunii TLV din 2021, randamentul brut se ridică la 6,98%.

"Rezultatele băncii din primele nouă luni ale anului au fost foarte bune, oferind şi un potenţial de dividend rezonabil. Am estimat o rată de distribuţie mai mare decât cele din ultimii doi ani, luând în calcul faptul că au fost ani atipici (...)", se arată în raport.

În cazul producătorilor de energie, randamentele brute calculate de noi pe baza estimărilor Prime Transaction, se situează între 8% şi 5,1%.

În cazul OMV Petrom, analiştii mizează pe un câştig pe acţiune de 0,05 lei, cu o rată de distribuţie de 65%, astfel încât dividendul estimat este de 0,0325 lei, echivalentul unui randament de 6,5%. În cazul Romgaz, profitul pe acţiune prognozat este de 4,2 lei, în timp ce pentru Nuclearelectrica analiştii se aşteaptă la un profit unitar de 3,2 lei. La o rată de distribuţie de 75%, dividendele sunt de 3,15 lei pentru producătorul de gaze, cu un randament brut de 8,07%, şi de 2,4 lei, cu un randament de 5,1%, pentru producătorul de energie electrică.

Dacă de la companiile energetice brokerul de la Goldring are aşteptări ridicate, nu acelaşi lucru spune despre societăţile de utilităţi, precum Transelectrica, Electrica şi Transgaz, pentru care vede profituri mai reduse şi dividende mai mici.

Pentru Transelectrica, echipa de la Prime estimează un câştig pe acţiune de 1 leu. La o rată de distribuţie de 75%, dividendul este de 0,75 lei, cu un randament brut faţă de preţul acţiunii de la finele lui 2021 de 3,33%. În cazul Transgaz, profitul pe acţiune estimat este de 7 lei, echivalentul unui dividend de 5,25 lei, cu un randament de 2,22%.

În cazul Electrica, companie ce nu are statul drept acţionar majoritar, analiştii estimează în raport un câştig pe acţiune de 0,9 lei, cu o rată de distribuţie de 70%, ceea ce înseamnă un dividend de 0,63 lei, cu un randament de 6,3%. Dar, estimarea este făcută înaintea apariţiei ştirii din ultima zi a anului trecut în Economedia, conform căreia compania urmează să concedieze o treime din angajaţi şi că profitul se va reduce cu aproape 100% anul viitor, aşa că nu ştim dacă acest element, care nu a fost infirmat de companie, schimbă prognoza celor de la Prime Transaction.

Per ansamblu, analiştii consideră că potenţialul de dividend al acţiunilor locale tinde să scadă faţă de anii trecuţi, pe de o parte pe baza creşterilor preţurilor acţiunilor, iar pe de altă parte pe fondul presiunilor inflaţioniste, care afectează mai multe domenii economice.

"Dar, ponderea mare a sectorului bancar şi a celui energetic pe piaţa de capital românească, avantajate de contextul economic actual, face ca printre emitenţii mari să existe încă oportunităţi importante de a obţine randamente consistente ale dividendului", se arată în raportul Prime Transaction.

Opinia Cititorului ( 22 )

  1. La BVB companiile au free-float mic, pe care fonduriele de pensii il subtiaza de la luna la luna. Aproape paradoxal, dar micimea bursei este un avantaj. Printre putinele de la BVB.

    1. Avantajul fiind ca o tranzactie mica misca pretul lejer?

      E poate un avantaj acum ca se cumpara si preturile urca, dar fondurile de pensii vor trebui sa intre la un moment dat si pe vanzare, ceea ce va prabusi piata ... ca nu va fi nimeni sa poata cumpara la nivelul lor. Deci investitotii instutionali ofera o stabilitate, o baza, dar nu poti avea o bursa doar cu ei.

      Perfect adevarat. Cand fondurile de pensii vor incepe sa vanda nu vor avea contraparte. La orice bursa institutionalii reprezinta enorm, dar trebuie sa fie cat de cat un echilibru intre fondurile de pensii si fondurile de investitii, unele cu administrare activa. La noi industria fondurilor de investitii este sub-dezvoltata.

      este relativ. Daca ei vor vinde, altcineva o sa cumpere. Plus ca fondurile de pensii nu prea vand. Pentru ca trebuie sa tina banii nostri in actiuni, nu cash. Plus ca daca vand, tu crezi ca-i lasa altii sa vanda mult? Toata lumea vrea actiuni ieftine

      Aveti creierul foate mic.Fondurile de pensii nu vand niciodata.

      Uitati-va in Japonia sa vedeti care sunt cei mai mari actionari:banca centrala si cel mai mare fond de pensii 

      Daca nu vand, din ce platesc pensiile? Strict din ceea ce incaseaza? Atunci nu vor mai avea cu ce cumpara. Oricum ar fi, prezenta lor la cumparare va fi mult diminuata atunci cand vor plati pensiile (fata de acum cand numai incaseaza) si asta daca banii incasati le vor ajunge pentru plata pensiilor. Daca nu. din cumparatori vor deveni vanzatori.

      Fondurile trebuie sa vanda ca sa plateasca pensii. Or sa vanda.

      Iar aveti creierul mic

      Nu exista un moment fix in timp cand "o sa plateasca pensiile".Pensii platesc si acum, si acum 1 an, si acum 2.Situatia e mereu dinamica, e ca o morisca.Exista iesiri (ies x la pensie anul asta) si intrari (y noi angajati anul asta) 

      Da, doar ca acum se plateste putin, Peste 20 de ani complet alat av fi situatia. Multi dintre cotizantii de acum vor ajunge ajunge pensionari si vore trebuie sa ia pensie. Si conform prognozelor demografice, atunci vor fi mai putini contribuabili. Atunci sa vezi.

    cata eleganta in exprimare .... "o performanta inferioara... " ... cat rafinament lingvistic .... :))

    Ahahahahahhaaaaaa :))) ....  

    O sa cada in cap, ba! :) Eu sunt mai taran si o zic direct! O sa cada in cap, bre! Pregatiti roabele de bani ca urmeaza o piata bear! Hai cu ursuletii ! :)  

    1. Conditiile fundamentale inca sustine piata bull din State si din Europa. De ce sa cada ?

      De 2 ani tot asta strigi!!! La un moment dat va veni, binenteles dar in locul tau mi-ar fi rusine sa mai zic ceva...dar no, obrazul gros, cu nume de bancher se tine!!!

      Acuzație nefondată! Ban.Cher. Vali a vorbit de 2 posibilități: prima,dacă se va întâmpla căderea în octombrie 2021 și atunci nu vă fi ff grav, sau dezastru în martie 2022 ( pentru acuratețe a zis 14 martie!) și dată nu a venit!

      Poate nu crezi dar am ținut cont de acest lucru si nu mi-a mers rău! Evident acum deja vând gradual! 

      are legatura cu constientizarea pietelor ca vaccinul anti-covid e apa de ploaie (toxica) si ca oamenii de fapt sunt neimunizati si o sa reapara la scara larga lockdown-uri cu impact pe economie ... cam asta e ideea de baza.

      dar desigur nu e nevoie sa ma crezi, tu decizi (mai ales ca eu sunt un anonim de pe net, si banii aia bagati de tine in actiuni sunt ai tai... ar fi o tampenie sa decizi in functie de ce iti zice un anonim). 

      da, confirm ca am discutat 2 scenarii si da, confirm ca suntem in al doilea scenariu (activare probabila din saptamana 14-18 martie 2022).

      shhh! :) tine secretul pentru tine :) nu mai zice aici in public ca suntem prea aproape de eveniment si mai citesc si altii si nu mai cumpara si se strica piata :)

      mai tine-o ma pentru tine :) ... nu ai vazut ca eu am mai zis ca o sa cada... dar nu mai zic cat si incepand de cand pana cand :) - astea au trecut la "secret".  

      totusi o sa te rog sa nu iei decizii bazate doar pe ce zic eu, doar ia-ma in seama ca o alta opinie din piata.

      fa-ti singur analizele fundamentale si tehnice pe actiuni  

      sunt banii tai, e munca ta de analiza si decizie, sunt deciziile tale.  

      ca daca tu castigi... eu nu primesc nimic, nu?  

      dar si daca tu pierzi, eu nu te despagubesc cu nimic, nu?  

      Deci: fa-ti temele singur si nu ma urma doar pe mine. EU sunt doar O ALTA voce.  

      Tu de fapt esti stapanul pe banii tai, tu si doar tu. NU eu, nu nimeni altcineva.  

      OK?

      Succes.  

    Eu nu prea înțeleg, fondurile de pensii nu sunt Pilon 2 ? Cotizantii pilonului încă n-au ieșit la pensie în majoritatea cazurilor, deci banii intră și nu ies! Sau nu știu eu ceva!

    1. un prim "varf" de plati (de fapt varf si platou) din pilonul 2 vine in perioada 2028-2032

      am informatia asta de la o fata cu care am fost impreuna si care lucreaza acum ca senior analist la unul dintre fondurile de pensii private.  

    pietele emergente vor fi la moda anul asta, daca nu se schimba ceva intre timp...

    1. Adica nu Romania care e de frontiera !

      eu am incredere in Romania , sa stii

      mai mult decat in China sau SUA sau Rusia  

      strict pe cifre vorbind are potentialul cel mai inalt de explozie (ca multiplicator de bani) din intreaga lume (DUPA o corectie mai sanatoasa). 

      si nu a vorbit patriotismul din mine (cand e vb de bani nu dau nici un shit pe idei de patriotism ... reprezinta poluare mentala in luarea unei decizii) - ma bazez strict pe capacitatea BVB-ului de a-mi genera banii pe care nu ii pot genera in SUA sau China sau alte tari.  

      Tine-ti banii aproape de inima ta , in tara ... nu are rost sa ii trimiti la mama dracu' pe coclauri ... le arati ca nu ii iubesti, ii intristezi si o sa te paraseasca (banii)! :) ... Mizeaza pe Romania si nu vei regreta (la nivel de 5-10-15 ani , ca portofoliu dezvoltat continuu, cu dividende reinvestite, nu retrase).  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9266
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7043
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9892
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6863
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.5349

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro