Două dosare penale grave care implică activişti locali ai Coaliţiei Civice, formaţiunea aflată la guvernare în Polonia şi condusă de premierul Donald Tusk, au declanşat un nou val de controverse politice şi mediatice în ţară, potrivit unei relatări publicate de Brussels Signal.
Publicaţia scrie că cel mai mediatizat caz este cel din Klodzko, în sud-vestul Poloniei, unde o femeie afiliată politic Coaliţiei Civice a fost condamnată la şase ani şi jumătate de închisoare pentru că şi-ar fi ajutat soţul, deja condamnat la 25 de ani de detenţie, într-un dosar care a inclus fapte de pedofilie şi zoofilie. Potrivit sursei citate, femeia a continuat să deţină un rol în structura locală a partidului şi să acţioneze ca agent electoral chiar şi după ce fusese pusă sub acuzare.
Brussels Signal arată că acest caz a căpătat o vizibilitate mult mai mare după ce canalul polonez de YouTube Kanal Zero a difuzat săptămâna trecută un material amplu despre dosar, realizat pe baza informaţiilor documentate de jurnalistul local Marcin Torz. Potrivit publicaţiei, materialul a inclus mărturii considerate de mulţi telespectatori extrem de tulburătoare, inclusiv declaraţii ale fiicei inculpaţilor, prezentată drept victimă în cauză, precum şi detalii privind abuzuri comise şi asupra unui animal.
Fostul premier polonez Mateusz Morawiecki, reprezentant al partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), a reacţionat public în legătură cu acest dosar, afirmând, într-o postare pe reţelele sociale citată de Brussels Signal, că informaţiile care continuă să apară despre cazul din Klodzko sunt „absolut şocante” şi acuzând liderii Coaliţiei Civice că încearcă să se distanţeze de subiect.
La rândul său, europarlamentarul PiS Tobiasz Bochenski a susţinut, potrivit aceleiaşi surse, că subiectul a devenit cunoscut publicului larg mai ales datorită mediului online şi presei independente, nu prin intermediul marilor instituţii media. El a afirmat că tăcerea unei părţi importante a presei în legătură cu acest dosar este „terifiantă”, se arată în articol.
Brussels Signal mai notează că o parte a presei liberale din Polonia, percepută ca favorabilă actualei puteri, a tratat cu reţinere aceste cazuri, argumentând că partidul de guvernământ nu poate fi considerat responsabil pentru faptele penale ale unor activişti locali. Publicaţia subliniază însă că aceleaşi instituţii media au acordat în trecut o atenţie mult mai mare unor cazuri similare care au vizat reprezentanţi ai opoziţiei conservatoare sau Biserica Catolică.
Potrivit articolului, cazul a generat o reacţie puternică în mediul online. Brussels Signal citează date furnizate de Res Futura, o entitate prezentată drept monitor al spaţiului digital polonez, potrivit cărora, în doar şapte zile, subiectul scandalului din Klodzko ar fi generat 139 de milioane de afişări în social media, ceea ce înseamnă că un utilizator mediu din Polonia ar fi fost expus de mai multe ori la acest subiect.
Publicaţia relatează şi despre un al doilea caz, petrecut în Zlotow, în vestul Poloniei, care ar implica, de asemenea, un activist local al Coaliţiei Civice. Potrivit Brussels Signal, un tribunal de apel a anulat o condamnare la 11 ani de închisoare pronunţată anterior împotriva acestuia într-un dosar privind abuzuri asupra a 14 fete minore.
Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat pentru 21 de fapte legate de infracţiuni sexuale asupra minorilor şi pentru realizarea de imagini nud cu copii fără acordul sau cunoştinţa părinţilor. Brussels Signal scrie că, între 2021 şi 2023, acesta ar fi abordat fete minore, le-ar fi cerut să se dezbrace, le-ar fi atins şi le-ar fi fotografiat, susţinând că imaginile ar face parte dintr-o documentaţie medicală.
Publicaţia menţionează şi informaţii publicate de portalul conservator wPolityce, potrivit cărora plângeri privind comportamentul acestui activist ar fi existat încă din 2011, iar alte acuzaţii ar fi apărut în 2015 şi 2016, inclusiv în legătură cu minore aflate în stagii de practică. Brussels Signal notează că, potrivit portalului, aceste sesizări ar fi ajuns la poliţie şi procurori, dar cazul ar fi fost abandonat într-o fază incipientă.
Aceeaşi publicaţie afirmă că acest istoric a alimentat acuzaţii potrivit cărora activistul ar fi beneficiat de protecţie politică la nivel local şi ar fi continuat să aibă influenţă în partid ani la rând. Potrivit Brussels Signal, acesta ar fi coordonat structurile locale ale partidului începând din 2014, ar fi participat la organizarea campaniilor şi la întocmirea listelor electorale şi ar fi apărut frecvent alături de oficiali locali şi lideri ai formaţiunii.
Brussels Signal mai scrie că activistul ar fi fost suspendat şi ulterior exclus din partid abia după arestarea sa din 2023, aspect invocat acum de adversarii politici ai Coaliţiei Civice pentru a susţine că formaţiunea a reacţionat doar atunci când scandalul nu a mai putut fi ignorat public.
În ceea ce priveşte decizia instanţei de apel de a anula condamnarea pronunţată iniţial, publicaţia arată că aceasta s-ar fi bazat exclusiv pe faptul că judecătorul care a dat prima sentinţă fusese numit în perioada în care Polonia era condusă de PiS, la propunerea Consiliului Naţional al Magistraturii (KRS), instituţie a cărei independenţă a fost contestată în trecut de instanţe europene.
Totuşi, Brussels Signal notează că o hotărâre recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că judecătorii numiţi prin KRS nu pot fi consideraţi automat lipsiţi de independenţă şi că hotărârile pronunţate de aceştia nu pot fi invalidate automat.
Premierul Donald Tusk a respins orice acuzaţie de muşamalizare şi a criticat opoziţia pentru folosirea politică a acestor cazuri, conform aceleiaşi surse. Potrivit Brussels Signal, el a declarat că este „deosebit de respingător” să se încerce obţinerea de capital politic din infracţiuni de pedofilie şi a susţinut că nu a existat nicio tentativă de acoperire a acestor dosare, subliniind că persoanele implicate au fost condamnate şi vor merge la închisoare.
În acelaşi timp, Tusk a acuzat la rândul său partidul PiS că ar fi încercat să îşi protejeze propriii politicieni vizaţi de suspiciuni similare, fără a nominaliza însă persoana la care s-ar fi referit, potrivit sursei citate.
Brussels Signal aminteşte şi că, în timpul campaniei prezidenţiale de anul trecut, Donald Tusk a invocat mărturia unui deţinut pentru a-l acuza pe actualul preşedinte Karol Nawrocki, pe atunci candidat susţinut de PiS, că ar fi fost implicat în activităţi de proxenetism într-un hotel din Gdansk unde lucrase în trecut ca agent de securitate. Nawrocki a respins acuzaţiile şi a deschis acţiune în justiţie împotriva instituţiei media care le-a publicat, potrivit articolului.


















































Opinia Cititorului