Bugetul Cehiei pentru 2026 stârneşte critici după reducerea cheltuielilor militare

L.L.
Internaţional / 12 martie, 10:15

Bugetul Cehiei pentru 2026 stârneşte critici după reducerea cheltuielilor militare

Camera Deputaţilor din Republica Cehă a aprobat miercuri bugetul de stat pentru 2026 propus de guvernul condus de premierul Andrej Babi¹, document care prevede un deficit de peste 310 miliarde de coroane (aproximativ 14,75 miliarde de dolari), pe fondul creşterii cheltuielilor cu salariile şi subvenţiile, dar şi al reducerii fondurilor alocate apărării, potrivit news.ro.

Bugetul urmează să intre în vigoare după promulgarea de către preşedintele Petr Pavel şi va înlocui planul bugetar provizoriu aplicat după alegerile de anul trecut, care au provocat întârzieri în procesul legislativ.

Autoritatea independentă de supraveghere fiscală a criticat proiectul, afirmând că acesta încalcă legislaţia privind responsabilitatea bugetară. Guvernul lui Babi¹ a fost criticat atât de opoziţie, cât şi de unii aliaţi pentru reducerea cheltuielilor pentru apărare comparativ cu propunerile executivului precedent, conform news.ro.

După preluarea puterii în decembrie, partidul populist ANO al lui Babi¹ a modificat proiectul de buget pregătit de administraţia anterioară, argumentând că acesta nu includea suficiente fonduri pentru unele programe sociale şi pentru infrastructura de transport.

Noul executiv a promis creşterea cheltuielilor pentru investiţii, salarii şi subvenţii la energie, dar şi unele reduceri de taxe, cu scopul de a stimula economia, după ce guvernul de centru-dreapta precedent s-a concentrat în principal pe consolidarea fiscală.

Deficitul bugetar pentru 2026 va creşte de la 290,7 miliarde de coroane în 2025 şi depăşeşte nivelul de 286 de miliarde de coroane prevăzut în proiectul anterior. Potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor, deficitul fiscal ar urma să ajungă la 2,2% din PIB, faţă de 2% în 2025, potrivit news.ro.

Decizia de a reduce cheltuielile militare a stârnit îngrijorări, în contextul presiunilor exercitate asupra statelor europene membre ale NATO pentru a-şi majora bugetele de apărare, pe fondul războiului din Ucraina.

Alianţa şi-a propus ca statele membre să aloce 3,5% din PIB pentru apărare, plus încă 1,5% pentru investiţii relevante în domeniu în următorul deceniu. Babi¹ a declarat însă că guvernul său nu urmăreşte acest obiectiv pe termen scurt, punând accent mai mare pe finanţarea sistemului de sănătate, conform news.ro.

Potrivit proiectului bugetar, cheltuielile de bază pentru apărare vor coborî sub 1,8% din PIB. Dacă sunt incluse şi unele fonduri destinate infrastructurii rutiere şi rezervelor strategice - considerate de guvern drept investiţii cu relevanţă militară - nivelul ar ajunge la aproximativ 2,07% din PIB, însă experţii avertizează că aceste sume ar putea să nu fie recunoscute de NATO.

Ambasadorul Statelor Unite la Praga, Nicholas Merrick, a declarat recent că, în aceste condiţii, Republica Cehă riscă să ajungă pe ultimul loc în clasamentul cheltuielilor pentru apărare din cadrul NATO.

La rândul său, preşedintele Petr Pavel, fost oficial NATO, a avertizat că reducerea fondurilor militare ar putea afecta încrederea aliaţilor, dar a sugerat că nu va bloca prin veto adoptarea bugetului, potrivit news.ro.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3887
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6377
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9009
Gram de aur (XAU)Gram de aur732.3520

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb