Buletinele de vot pentru referendumul local trebuie imprimate până pe 19 noiembrie

R.S.
Politică / 12 noiembrie

Buletinele de vot pentru referendumul local trebuie imprimate până pe 19 noiembrie

Buletinele de vot pentru referendumul local trebuie imprimate la Monitorul Oficial până pe data de 19 noiembrie, reiese din dispoziţia emisă marţi de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres.

Prin documentul respectiv a fost aprobat calendarul referendumului care va avea loc pe 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, reiese dintr-un comunicat transmis, marţi, de Primăria Capitalei.

Totodată, marţi, 12 noiembrie, este data limită până la care pot fi stabilite condiţiile de tipărire a buletinelor de vot. Acţiunea este realizată de Autoritatea Electorală Permanentă printr-o hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, partea I.

Tot 12 noiembrie este şi data până la care poate fi prezentată macheta buletinelor de vot membrilor Biroului Electoral Central. Acţiunea este realizată de către Regia Autonomă "Monitorul Oficial", prin încheiere de proces-verbal, scrie Agerpres.

Cel târziu până pe data de 19 noiembrie, Regia Autonomă "Monitorul Oficial" trebuie să imprime buletinele de vot.

Până pe data de 21 noiembrie trebuie întocmite şi tipărite listele electorale permanente pentru referendumul local, în două exemplare. Acest lucru va fi realizat de către primarii sectoarelor municipiului Bucureşti.

Pe 23 noiembrie, la ora 7.00, în preziua datei alegerilor, se va încheia campania pentru referendumul local.

În aceeaşi zi vor fi distribuite către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare următoarele materiale: un exemplar al listei electorale permanente pentru referendumul local, buletinele de vot, ştampila de control, ştampilele cu menţiunea "VOTAT", formularele pentru încheierea proceselor-verbale, formularele listei electorale suplimentare şi ale extrasului din listele electorale, formularele necesare pentru consemnarea situaţiilor semnalate de sistemul informatic pentru monitorizarea prezenţei la vot şi prevenirea votului ilegal, câte un buletin de vot care va fi afişat la sediul secţiei de votare.

Această acţiune va fi realizată, de asemenea, de către primarii de sector, prin încheiere de proces-verbal.

În ziua premergătoare alegerilor, la sediul fiecărei secţii de votare se va afişa câte un buletin de vot pentru fiecare întrebare a referendumului local, vizat şi anulat de preşedintele biroului electoral de sector.

În aceeaşi zi, între orele 18.00 şi 20.00, preşedintele biroului electoral al Secţiei de votare va primi cererile de votare prin intermediul urnei speciale.

Procesul de votare va începe pe data de 24 noiembrie, la ora 7.00 şi se va încheia la ora 21.00. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara secţiei pot să îşi exercite dreptul de vot, a consemnat Agerpres.

În termen de cel mult 24 de ore de la încheierea votării, vor fi numărate voturile şi se vor încheia procesele-verbale. Va fi înaintat biroului electoral al Municipiului Bucureşti dosarul conţinând procesele-verbale cu rezultatele votării, toate contestaţiile privitoare la operaţiunile Biroului electoral al secţiei de votare, buletinele de vot nule şi cele contestate, dosarele cuprinzând listele electorale utilizate şi ştampila de control.

Dosarele sigilate şi ştampilate se înaintează sub pază personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

Până pe 27 noiembrie, birourile electorale de sector vor înainta procesele verbale către Biroul Electoral Central, iar în termen de 24 de ore vor fi centralizate şi validate rezultatelor referendumului.

La acest referendum, bucureştenii vor fi invitaţi să răspundă cu "DA" sau "NU" la următoarele trei întrebări:

1. Sunteţi de acord că repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?

2. Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?

3. Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb