Bulgaria s-a răzgândit şi vrea un pachet de control la activele CEZ scoase la vânzare

Ziarul BURSA #Companii / 2 martie 2018

Guvernul bulgar vrea să preia o participaţie de control la activele din Bulgaria pe care grupul ceh de utilităţi CEZ vrea să le vândă, a declarat joi ministrul bulgar de Finanţe, Vladislav Goranov, transmite Reutres.

Săptămâna trecută, CEZ a anunţat că a ales oferta depusă de Inercom pentru cele şapte societăţi ale sale din Bulgaria, printre care se numără o companie de distribuţie care furnizează energie electrică unui număr de aproximativ trei milioane de persoane în nord-vestul Bulgariei. Ministrul bulgar al Energiei, Temenouzhka Petkova, care între timp şi-a dat demisia din cauza presupuselor relaţii cu proprietarii Inercom, declara atunci că pentru moment statul bulgar nu este interesat să participe la procesul de vânzare a activelor CEZ din Bulgaria.

"Discuţiile sunt deocamdată într-un stadiu preliminar. Ne-am exprimat în mod clar intenţia de a participa la această tranzacţie, într-un fel sau altul", a declarat ministrul bulgar de Finanţe, Vladislav Goranov, după o întâlnire cu premierul Boiko Borissov şi proprietarul Inercom, Ginka Varbakova. Întrebat care este participaţia pe care statul bulgar vrea să o deţină, Goranov a răspuns: "cel puţin un pachet de control", potrivit Agerpres.

La rândul său, proprietarul Inercom, Ginka Varbakova, a anunţat că va pleca la Praga pentru discuţii cu CEZ, adăugând că este dispusă să implice şi statul bulgar în această tranzacţie, dacă CEZ va fi de acord cu acest lucru. "Dacă acest lucru îi va calma pe consumatorii finali, da sunt dispusă să accept o participare a statului la această tranzacţie. Sunt dispusă să modific contractul pe care îl am cu vânzătorul dacă şi el este de aocrd cu acest lucru. Discuţiile sunt în derulare", a spus Ginka Varbakova.

Vânzarea celor şapte companii (CEZ Bulgaria, CEZ Elektro Bulgaria, CEZ Razpredelenie, CEZ Trade Bulgaria, CEZ ICT Bulgaria, Free Energy Project Ore¹ec şi Bara Group) pune punct unei istorii de 14 ani a CEZ în Bulgaria, ţară unde grupul ceh a fost implicat în ultimii ani în mai multe conflicte cu Guvernul şi organismele de reglementare. Anterior, la finele lunii octombrie 2017, CEZ a anunţat că a găsit un cumpărător pentru centrala electrică de la Varna, care a fost vândută separat.

Grupul CEZ este controlat de statul ceh, care deţine aproximativ 70% din acţiuni. Grupul CEZ este prezent şi pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0469
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6367
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro