Bulgaria şi Turcia au cele mai mari şanse pentru a găzdui o uzină Volkswagen

M.I.
Internaţional / 12 aprilie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Procesul de căutare pentru o locaţie unde va fi construită noua uzină Volkswagen din Europa de Est a intrat pe ultima sută de metri şi, potrivit agenţiei de presă germane DPA, în cursă au mai rămas doar două ţări: Bulgaria şi Turcia, informează cotidianul Handelsblatt, citat de Agerpres.

DPA susţine că o decizie finală nu a fost luată încă dar subiectul se va afla pe agenda reuniunii Consiliului de supervizare de la Volkswagen, programată a avea loc după Paşti. Miza este o investiţie de aproximativ un miliard de euro. Atât în Bulgaria cât şi în Turcia costurile cu mâna de lucru sunt mult mai mici decât în Germania.

Însă pentru unii analişti, vizita de săptămâna trecută a preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, în Bulgaria este un semn că balanţa se înclină în favoarea ţării vecine. Steinmeier a vizitat cu această ocazie cele două oraşe din Bulgaria care ar putea găzdui viitoarea uzină: Sofia şi Plovdiv. De asemenea, DPA susţine că un reprezentant de la Volkswagen a vizitat o grădiniţă în limba germană din Sofia, aceasta fiind unul dintre elementele care sunt luate în considerare atunci când este selectată o viitoare locaţie, conform Agerpres.

Pe 18 noiembrie, şeful grupului Volkswagen AG, Herbert Diess, declara că producătorul auto caută un loc pentru o nouă fabrică multibrand în Europa de Est, a cărei producţie ar urma să înceapă după 2022. Valoarea investiţiei este estimată la 1,4 miliarde de euro. La noua unitate din Europa de Est, care ar urma să aibă 5.000 de angajaţi, vor fi produse SUV-urile Skoda Karoq şi Seat Ateca, care în prezent sunt fabricate la Kvasiny (Cehia).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ciuma rosie tine investitorii la distanta.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2436
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5565
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7073
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0676
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.8126

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb