Prim-ministrul britanic Andy Burnham a discutat luni cu preşedintele american Donald Trump, cei doi lideri convenind asupra „nevoii de a continua să lucreze pentru încheierea unui armistiţiu” care să pună capăt războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a informat Downing Street, preluat de Reuters .
„Prim-ministrul a reiterat sprijinul Regatului Unit pentru Ucraina şi pentru recentele negocieri de pace conduse de SUA”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street .
Burnham şi Trump au mai discutat şi despre situaţia din Orientul Mijlociu, premierul britanic „subliniind importanţa soluţiei cu două state, a redeschiderii Strâmtorii Ormuz şi asigurării faptului că Iranul nu va dobândi niciodată arma nucleară”, a adăugat purtătorul de cuvânt .
Conversaţia telefonică de luni vine după ce trimişii americani Jared Kushner şi Steve Witkoff s-au întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev duminică, după ce au discutat sâmbătă cu liderul rus Vladimir Putin la Moscova . Emisarul american Steve Witkoff a declarat că au fost făcute „progrese substanţiale” în urma vizitelor, inclusiv evoluţii în vederea organizării de noi discuţii trilaterale SUA-Rusia-Ucraina .























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.09.2026, 00:45)
Oare despre PACE,de ce nu se discuta ??!!
nu cumva razboiul aduce frofit urias unora ??!!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.09.2026, 07:44)
Ce frofit? Putler pierde 1400 pânăiași pe zi.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.09.2026, 08:41)
Se apropie alegerile din SUA si Trump nu are ce arata după 2 ani de mandat.El care promitea in campania electorală ca va face pace in cateva zile a ajuns sa-l preseze pe Zelenski sa accepte condițiile imposibile ale lui Putin!(Scena din biroul oval in care zbiera la Zelenski ca nu are " carti" va rămâne o mostra de mârlănie in politica mondiala.Sa spui Ucrainei ca nu are" carti" cand chiar tu, SUA desi ti-ai asumat ca- i garantezi granitele refuzi sa- i mai trimiti armament e dincolo de orice ne puteam noi închipui despre SUA inainte de 2022...)Razboiul din Iran nu merge bine prețurile la combustibili in SUA a crescut dramatic ducând la scaderea puterii de cumpărare ale americanilor de rand si la scaderea nivelului de trai...Iar el,Trump si- a crescut averea considerabil prin manipularea bursei si vanzarea de croptomonede. Frumos,nu?