Bursa închide în creştere

F. A.
Piaţa de Capital / 30 septembrie 2009

Indicii Bursei de la Bucureşti au încheiat şedinţa de azi în creştere uşoară, pe rulaje bune, în contextul în care marile burse europene au avut evoluţii nehotărâte, dar brokerii recomandă prundenţă, întrucât avansul spectaculos din ultima perioadă a fost accentuat de factori psihologici.

Lichiditatea totală a Bursei de Valori Bucureşti a urcat azi la 49,5 milioane lei (11,8 milioane euro), fiind sporită de transferul unui pachet cu titluri de stat (seria B1210A), pentru 21,36 milioane lei, prin intermediul unei tranzacţii negociate, de tip deal.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,22%, până la 4.397,40 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 0,44%, până la 2.657,78 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a câştigat 0,44%, până la 25.278,20 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 1,01%, ajungând la 9.385,53 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,24%, până la 448,32 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a crescut cu 0,10%, până la 590,84 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.1417
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3965
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9370
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb