Bursa de Valori Bucureşti a încheiat în creştere uşoară şedinţa de tranzacţionare de vineri, în ciuda tendinţei pozitive de pe parcursul zilei, ca urmare a deprecierii accentuate înregistrate de acţiunile Petrom şi SIF Oltenia, care au adus pe roşu indicii sectoarelor SIF şi energetic.
Lichiditatea Bursei s-a redus înjumătăţit vineri, până la 44,7 milioane lei (10,8 milioane euro), faţă de joi, când volumul schimburilor a atins nivelul maxim de la începutul acestui an, de 85,4 milioane lei (20,7 milioane euro).
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,60%, până la 3.316,83 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 0,95%, până la 2.144,16 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a pierdut 0,43%, până la 19.318,19 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 0,20%, ajungând la 6.713,84 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,14%, până la 337,28 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a coborât cu 1,07%, până la 473,22 puncte.
Bursele europene afişau creşteri semnificative la ora încheierii şedinţei BVB, în contexul în care autorităţile americane au publicat un raport potrivit căruia angajatorii americani au disponibilizat 539.000 de persoane în aprilie, nivel sub aşteptări.
Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, creştea cu 1,01%, până la 4.443,05 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, urca cu 2,45%, până la 4.921,81 puncte. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, creştea cu 2,21%, până la 3.323,42 puncte.
Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai tranzacţionate în şedinţa de joi, cu un rulaj total de 10,6 milioane lei, iar cotaţia lor a coborât cu 4%, la 0,96 lei, ca urmare a trecerii datei de înregistrare pentru identificarea acţionarilor care vor primi dividende din profitul pe anul trecut.
Pe acelaşi segment, titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au scumpit cu 1,76%, la 0,865 lei, acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1) s-au depreciat cu 2,94%, la 0,99 lei, iar acţiunile SIF Muntenia (SIF4) s-au apreciat cu 0,75%, la 0,675 lei, în urma unor tranzacţii de 2,52 milioane lei.
Titlurile SIF Transilvania (SIF3) au înregistrat cea mai mare apreciere de pe segmentul SIF, de 3,09% până la 0,50 lei, însă au fost şi cele mai puţin lichide, cu un rulaj total de 2,32 milioane lei.
Pe secţiunea titlurilor bancare, acţiunile BRD SocGen (BRD) s-au scumpit cu 7,50%, la 8,60 lei, pe fondul celei de-a doua lichiditate din piaţă, de 7,1 milioane lei, în vreme ce titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au menţinut la 1,12 lei, în urma unor schimburi de 1,65 milioane lei.
În schimb, acţiunile Erste Bank (EBS) s-au ieftinit cu 2,78%, la 84 lei, iar tranzacţiile cu aceste titluri au totalizat 1,54 milioane lei.
Pe segmentul energetic, titlurile Petrom (SNP) şi Transgaz (TGN) au fost perdantele zilei, cu deprecieri de 3,83%, respectiv 2,53%. Astfel, acţiunile Petrom au coborât la cotaţia de 0,201 lei, pe fondul unor schimburi de 1,6 milioane lei, după ce compania a raportat un profit de 506 milioane lei, pentru primul trimestru, în scădere cu 48%.
Cotaţia titlurilor Transgaz Mediaş a scăzut cu 2,53%, la 173,50 lei, după ce crescuse agresiv în ziua precedentă.
În schimb, acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au avansat cu 2,78%, la 0,037 lei, iar Rompetrol Well-Services (PTR) s-au apreciat cu 2,54%, la 0,403 lei.
Pe piaţa obligaţiunilor de la BVB, cea mai consistentă tranzacţie, în valoare de 2,36 milioane lei, a fost realizată cu un pachet de 30.000 bonduri emise de Banca Europeană de Investiţii.

















































