BURSELE DIN LUMEPieţele europene, entuziaste datorită fuziunilor

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 12 noiembrie 2015

Pieţele europene, entuziaste datorită fuziunilor

Bursele europene s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, pe fondul unor tranzacţii de preluare din regiune, dar şi al rezultatelor financiare anunţate de unele companii.

Titlurile producătorului belgiano-brazilian de bere "Anheuser-Busch InBev" NV, cel mai mare din lume, au urcat cu 1,4%, la 112,75 euro. Compania a ajuns la un acord de preluare a rivalului său mai mic "SABMiller" Plc din Marea Britanie, în cadrul unei tranzacţii evaluate la 112 miliarde de euro. Acţiunile "SABMiller" au crescut cu 2,2%, la 4.062 pence.

În acelaşi sector, titlurile companiei daneze "Carlsberg" A/S, al patrulea producător de bere la nivel mondial, au câştigat 6,7%, ajungând la 591,50 coroane. Compania va elimina 2.000 de locuri de muncă, după ce a înregistrat pierderi de 4,5 miliarde de coroane (650 milioane de dolari) în trimestrul al treilea.

Acţiunile E.ON SE, cea mai mare companie de utilităţi din Germania, s-au apreciat cu 3,6%, la 9,44 euro, deşi aceasta a raportat pierderi record pentru trimestrul al treilea din 2015.

Titlurile "Henkel" AG, producător german de bunuri de larg consum, au înregistrat un plus de 7,1%, la 87,89 euro. Compania şi-a modificat în sens pozitiv estimările de profit anual.

Acţiunile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă italiană, au urcat cu 1,9%, la 6,03 euro. Instituţia de credit intenţionează să desfiinţeze mii de locuri de muncă şi să restructureze sau să vândă divizia de retail din Austria şi operaţiunile de leasing din Italia.

Titlurile companiei franceze de media "Vivendi" SA au coborât cu 6,7%, la 20,19 euro, după ce aceasta a raportat un profit sub estimările analiştilor.

La ora 16.50 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,5%, la 6.306,39 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,9%, la 4.955,42, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,6%, la 10.899,09.

Oscilaţii în Statele Unite

La New York, acţiunile au fluctuat ieri, în deschidere, investitorii continuând să analizeze dacă economia creşte suficient de mult cât să poată gestiona o majorare de dobândă, luna viitoare.

Titlurile "Miscrosoft" Corp., cel mai mare producător mondial de software, au urcat cu 0,5%, la 53,78 dolari. Compania le va oferi clienţilor europeni opţiunea de stocare a datelor în sistem cloud în Germania, răspunzând astfel îngrijorării legate de securitatea centrelor de date din Statele Unite, în urma dezvăluirilor privind activităţile de supraveghere efectuate de agenţiile de securitate.

Acţiunile "Alibaba Group Holding" Ltd., cel mai mare retailer online din China, s-au depreciat cu 0,1%, la 81,36 dolari. Compania şi-a doborât, ieri, propriul record, cu vânzări de 10 miliarde de dolari la jumătatea Singles' Day, faţă de 9,3 miliarde dolari obţinute în 2014, pe parcursul întregii zile, evoluţie care arată rezistenţa consumului în pofida încetinirii economice.

Titlurile societăţii tehnologice "Cisco Systems" Inc. au câştigat 0,1%, afişând un preţ de 28,02 dolari. Compania este aşteptată să-şi publice astăzi rezultatele financiare trimestriale, alături de societăţi printre care se numără "Nordstrom" Inc. Acţiunile "Nordstrom", companie cu operaţiuni în sectorul de consum, s-au depreciat cu 4,2%, la 61,99 dolari.

La ora 10.00, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,1%, la 2.083,41 puncte, Nasdaq Composite - cu 0,04%, la 5.081,13, Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,04%, la 17.751,49.

Creşteri în Asia

În Asia, acţiunile au crescut, cele mai mari câştiguri fiind consemnate în sectorul de consum. Pe piaţa din Hong Kong, cursul a fost unul negativ, după apariţia informaţiei potrivit căreia producţia industrială din China a consemnat cea mai înceată creştere de la izbucnirea crizei financiare până în prezent.

Titlurile "Fortescue Metals Group" Ltd., al treilea producător major de minereu de fier din Australia, au urcat cu 3%, la 2,37 dolari australieni. Compania s-a oferit să răscumpere datorii de 750 de milioane de dolari.

Acţiunile "Inpex" Corp., cel mai mare explorator de petrol din Japonia, au consemnat un avans de 4,2%, la 1.217 yeni, după ce compania şi-a menţinut estimările de profit, care sunt mai mari decât cele ale analiştilor.

Titlurile "Daikyonishikawa" Corp., producător nipon de componente din plastic pentru automobile, s-au apreciat cu 15,1%, la 7.620 yeni, după ce acesta şi-a modificat în creştere estimările de profit operaţional.

Acţiunile NOK Corp., producător japonez de sigilii de ulei pentru maşini, au câştigat 11,2%, atingând 3.310 yeni, ca urmare a majorării profitului său în primul semestru fiscal.

Titlurile "Sumitomo Metal Mining" Co., companie minieră niponă, au coborât cu 8,1%, la 1.370,5 yeni. Societatea şi-a diminuat cu 37% estimările de profit anual.

Acţiunile "Jiangxi Copper" Co., cel mai mare producător chinez de cupru, au pierdut 1,9% pe piaţa din Hong Kong, atingând 10,14 dolari HK.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,1%, la 19.691,39 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 0,5%, la 5,122.62, Hang Seng al pieţei din Hong Kong a scăzut cu 0,2%, la 22.352,17.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Dtlawyers
BTPay
Apanova
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

26 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3869
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8407
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.1246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro