BURSELE LUMII Tensiunile comerciale SUA-China rămân în atenţia pieţelor

A.V.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 octombrie

Tensiunile comerciale SUA-China rămân în atenţia pieţelor

Bursele europene au urmat un curs negativ ieri, în contextul ameninţării pe care o reprezintă o potenţială nouă dispută comercială între SUA şi China.

Deutsche Börse

- Acţiunile Rheinmetall AG, constructor german de maşini şi vehicule de apărare, au consemnat un minus de 2,5%, la 1.833,50 euro la ora locală 15.29, investitorii evaluând posibilul impact al unui blocaj în aprovizionarea cu pământuri rare. Mineralele sunt esenţiale în producţia diverselor tehnologii de apărare, inclusiv avioane de vânătoare, submarine, rachete şi sisteme radar.

- Indicele DAX a coborât cu 0,9%, la 24.179,36 puncte la ora 15.30.

Euronext Paris

- Titlurile Kering SA, care deţine marca de lux Gucci, s-au depreciat cu 2,1%, la 297,35 euro la ora 15.47. Comisia Europeană a anunţat ieri că a amendat companiile de modă Gucci, Chloe şi Loewe pentru stabilirea preţurilor de revânzare, încălcând normele UE în materie de concurenţă.

- Acţiunile Michelin au pierdut 8,8%, ajungând la 26,16 euro la ora 15.50. Compania de anvelope, cea mai mare mare la nivel mondial, şi-a redus estimările anuale privind rezultatele sale financiare, din cauza ”deteriorării continue a mediului de afaceri”.

- Indicele CAC 40 a scăzut cu 0,5%, la 7.897,34 puncte la ora 15.52.

London Stock Exchange

- Titlurile EasyJet Plc au urcat cu 6,3%, la 493,28 pence la ora 15.08. Conform presei italiene, de compania aeriană britanică ar fi interesată societatea globală de transport maritim containerizat Mediterranean Shipping, care a negat însă orice implicare într-o potenţială achiziţie.

- Indicele FTSE 100 a coborât cu 0,1%, la 9.432,84 puncte la ora 15.10.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au scăzut ieri dimineaţă, investitorii fiind atenţi la relaţiile comerciale dintre SUA şi China, care par din nou tensionate.

- Titlurile JPMorgan Chase & Co. s-au depreciat cu 3,3%, la 297,75 dolari la ora locală 10.12. Banca americană a anunţat luni lansarea unui plan strategic pe zece ani prin care va investi până la 10 miliarde de dolari în companii considerate critice pentru interesele naţionale ale Statelor Unite, potrivit CNBC.

- Titlurile Oracle Corp. au pierdut 3,8%, ajungând la 296,33 dolari la ora 10.14. Oracle Cloud Infrastructure a dezvăluit ieri planurile de a implementa 50.000 de procesoare grafice Advanced Micro Devices începând cu a doua jumătate a anului viitor.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,5%, la 45.819,21 puncte la ora 10.15, S&P 500 - cu 0,8%, la 6.601,59 puncte.

Nasdaq

- Acţiunile Apple Inc. s-au depreciat cu 0,4%, la 246,60 dolari la ora 10.16. Gigantul tehnologic a anunţat o extindere majoră a investiţiilor sale în regenerabile în Europa, inclusiv în România, conform DPA.

- Titlurile Alphabet Inc., deţinătorul Google, s-au depreciat cu 0,4%, la 243,77 dolari la ora 10.17. Google a prezentat ieri planuri ce vizează investiţii de aproximativ 15 miliarde de dolari în construirea unui hub de infrastructură pentru inteligenţa artificială (AI) în sudul Indiei, în următorii cinci ani, conform Bloomberg.

- Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 1,3%, la 22.406,45 puncte la ora 10.18.

Seoul Stock Exchange

Bursele din Asia au fluctuat ieri, în regiune existând, de asemenea, temeri legate de tensionarea realţiilor China-SUA.

- Acţiunile Samsung Electronics Co. s-au depreciat cu 1,8%, la 91.600 de woni. Operatorul britanic de telecomunicaţii Vodafone Group Plc a anunţat că va implementa echipamente furnizate de gigantul tehnologic sud-coreean la mii de turnuri de telefonie mobilă din Germania şi alte pieţe europene în următorii cinci ani, extinzând utilizarea sistemelor OpenRAN, conform DPA.

- Indicele Kospi a scăzut cu 0,6%, la 3.561,81 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile Treasury Wine Estates Ltd. s-au apreciat cu 2,7%, la 6,09 dolari australieni, după declinul de luni, determinat de faptul că societatea australiană de vinificaţie şi-a retras previziunile legate de creşterea câştigurilor brute la nivel de grup în anul fiscal 2026, din cauza incertitudinii privind perspectivele pentru diviziile sale Penfolds şi Treasury Americas, şi a suspendat un plan de răscumpărare de acţiuni de până la 200 de milioane de dolari australieni.

- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,2%, la 8.899,40 puncte.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb