Peste 30 de experţi şi mentori vor sprijini companiile selectate în identificarea oportunităţilor de transformare tehnologică şi dezvoltarea unor planuri concrete pentru propriul business, potrivit unui comunicat de presă emis de Business Forward.
Conform comunicatului, selecţia pentru programul Avansat Business Forward s-a încheiat, iar 25 de companii din România vor intra în etapa de accelerare a programului. Acestea vor lucra direct cu experţi şi mentori pentru a identifica soluţiile de business ce pot fi adresate prin tehnologie şi pentru a-şi construi un Plan de Transformare Tehnologică.
Un program construit pornind de la nevoile IMM-urilor din România
Cifrele arată clar dimensiunea decalajului: doar 5,2% dintre companiile din România folosesc tehnologii AI, de aproape 6 ori mai puţin decât media europeană de 30% şi de 8 ori mai puţin decât Danemarca, liderul UE cu 42% (Eurostat, 2025). Pentru companiile româneşti, decalajul de adopţie faţă de pieţele europene devine astfel tot mai greu de recuperat pe măsură ce utilizarea tehnologiilor AI şi digitale se extinde.
Business Forward a fost construit pentru a răspunde unei nevoi concrete a companiilor româneşti: nu doar acces la informaţie despre AI şi digitalizare, ci sprijin pentru a înţelege ce tehnologii au sens pentru propriul business, unde pot fi aplicate şi cum pot fi implementate.
„Astăzi, accesul la tehnologie nu mai este principala problemă. Provocarea este să ştii unde merită să o foloseşti. În AI există foarte multă presiune de a adopta rapid, dar o investiţie în tehnologie are sens doar atunci când porneşte de la o nevoie reală de business. Altfel, rişti să implementezi instrumente fără să ştii foarte clar ce problemă rezolvă sau ce valoare aduc companiei. Prin Business Forward vrem să ajutăm antreprenorii să facă trecerea de la «trebuie să folosim AI» la «ştim exact unde şi de ce îl folosim». Iar de aici, să poată construi un plan concret, adaptat businessului lor, pe care să îl poată pune în practică.” spune Roxana Cojocaru, Director Executiv Social Innovation Solutions.
300 de companii şi 1 milion de lei pentru implementarea de tehnologie
Business Forward reuneşte deja peste 300 de companii, dintre care peste 100 au parcurs module de educaţie dezvoltate de Harvard Business School AI Institute. Programul merge acum mai departe, de la educaţie şi identificarea oportunităţilor către dezvoltarea şi implementarea unor proiecte concrete de transformare tehnologică.
Pentru susţinerea implementării acestor măsuri concrete, Business Forward pune la dispoziţia finaliştilor 4 granturi în valoare totală de 1 milion de lei: un grant de 400.000 de lei şi trei granturi de 200.000 de lei. Granturile vor fi destinate implementării soluţiilor tehnologice identificate şi dezvoltate în cadrul programului.
„Pentru majoritatea antreprenorilor, întrebarea nu mai este dacă vor folosi inteligenţa artificială, ci cât de repede o pot transforma într-un avantaj competitiv. De aceea, am lansat ERIC, primul AI Coach din comunitatea Gata de Business.
ERIC este antrenorul care îi ajută pe antreprenori să intre în "jocul” inteligenţei artificiale. Prin Business Forward, însă, nu ne propunem doar să le oferim un antrenor, ci să îi învăţăm cum să îşi formeze propria echipă de AI. Punem la dispoziţia antreprenorilor know-how-ul, instrumentele şi exemplele practice necesare pentru a-şi construi propriul «ERIC», adaptat nevoilor şi ambiţiilor fiecărei afaceri”, a declarat Ionuţ Pătrăhău, Vicepreşedinte, Divizia Antreprenori, Raiffeisen Bank România.
De la problema de business la planul de transformare
Fiecare dintre cele 25 de companii va beneficia de aproximativ 12 ore de consultanţă individuală, oferite de cei 7 Lead Experts ai programului. Aceştia vor lucra împreună cu antreprenorii pentru a înţelege problemele şi oportunităţile din business şi pentru a construi un Plan de Transformare Tehnologică.
"După peste 20 de ani în tehnologie în România, am văzut clar că succesul unei investiţii în tehnologie vine in mod special din cât de bine înţelegi nevoile reale de business. Când investiţia e legată direct de planurile de creştere şi de optimizare, iar întreaga organizaţie e aliniată pe aceleaşi obiective, atunci proiectul chiar reuşeşte.", explică Mihail Muşat, fondator NextShift şi Lead Expert în Business Forward.
Trecerea de la nevoia de business la nevoia de tehnologie va fi facilitată de 5 ore de mentorat tehnic pentru fiecare companie, oferite de 25 de experţi în AI şi tehnologii digitale. Mentorii vor ajuta companiile să evalueze opţiunile disponibile şi să înţeleagă ce soluţii sunt potrivite pentru nevoile identificate.
„O sesiune de mentorat 1:1 îi ajută pe antreprenori să înţeleagă cum poate AI-ul să accelereze creşterea propriului business. Rolul meu este să îi ajut să transforme acest potenţial în acţiuni concrete, astfel încât să plece cu un următor pas clar şi cu încrederea de a-l face”, spune Nicolas Boitout, fondator Agentic-SDLC.it şi mentor în Business Forward.
Cine sunt cele 25 de companii
Companiile selectate provin din domenii precum producţie, industrie & construcţii, comerţ, distribuţie, alimentaţie & logistică, servicii, consultanţă & tehnologie şi au, în medie, o cifră de afaceri de 3,2 milioane de euro şi 37 angajaţi.
Printre direcţiile de transformare identificate de companii se numără automatizarea proceselor operaţionale, folosirea AI pentru vânzări şi marketing, digitalizarea producţiei, optimizarea logisticii şi integrarea datelor pentru luarea deciziilor.
Cele 25 de companii selectate sunt: A&I Consulting SRL, Advanced Composites Constructions SRL, Agropark Trading SRL, Amco Interdeal SRL, Bookster Experience SRL, Catalyst Solutions SRL, Coffeenativ Roastery SRL, Compact Service ABC SRL, Corporation Construct SRL, Doxar Grup SRL, Elmar Trading SRL, Elsima Conf SRL, Grup Industrial Filler si Pulberi SRL, Happy Home Corporation SRL, Ha Ha Ha Production SRL, Laboratorul De Business SRL, Mebra SRL, Power Dynamic Technology SRL, Scule Tencuiala SRL, Sfinx Camper & Conversion SRL, Stedyan Com SRL, Tassid Holding SRL, Taste Of Asia SRL, Trend Consult SRL, White Rasnow Invest SRL.
Ce urmează
În această toamnă, cele 25 de companii vor parcurge etapa intensivă a programului, vor lucra cu Lead Experts şi mentori şi îşi vor finaliza Planurile de Transformare Tehnologică. Cele mai bune planuri vor putea intra în competiţia pentru granturile Business Forward.
Business Forward este implementat de Social Innovation Solutions, alături de Raiffeisen Bank, şi oferă IMM-urilor din România acces la educaţie, expertiză şi resurse pentru adoptarea AI şi a tehnologiilor digitale.


























































Opinia Cititorului