Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a respins dur moţiunea simplă depusă împotriva sa, afirmând în plenul Senatului că documentul nu este unul politic, ci „un film prost”, fără conţinut real şi fără soluţii.
„Moţiunea nu este un document politic, e un film prost, fără scenariu, fără acţiune şi cu foarte mult fum. Este o moţiune bambilici cerută de PSD şi livrată de AUR şi SOS. Această moţiune este o făcătură scrisă cu majuscule emoţionale şi minuscule intelectuale”, a declarat Diana Buzoianu.
Ministrul a susţinut că lipsa apei pentru peste 100.000 de persoane nu este rezultatul unor decizii ale Ministerului Mediului, ci al unor structuri locale numite politic.
„100.000 de oameni au rămas fără apă din cauza unor oameni puşi în funcţie tot de aceşti oameni care strigă azi demisia”, a afirmat ea.
Diana Buzoianu a arătat că moţiunea evită deliberat să menţioneze existenţa analizelor de risc şi a garanţiilor oferite la nivel local.
„Ce evită moţiunea este să spună că există structuri la nivel local care au venit cu analiza de riscuri şi garanţii. Au spus în multiple rânduri că nu există riscuri în ce priveşte alimentarea cu apa”, a spus ministrul.
Aceasta a subliniat că Ministerul Mediului nu a fost informat la timp şi că nu există un ordin ministerial care să fi declanşat lucrările incriminate.
„Ministerul Mediului nu a fost avertizat nici la ore întregi după oprirea apei. Nu există niciun ordin al ministrului de începere a acestor lucrări”, a declarat Buzoianu.
În opinia sa, iniţiatorii moţiunii nu urmăresc rezolvarea problemelor, ci capital politic.
„Adevărul este că politicienii care au depus moţiunea nu caută soluţii, ci sunt nişte demagogi”, a spus ministrul Mediului.
Diana Buzoianu a mai afirmat că blocarea reformelor din domeniu, inclusiv a reformei Romsilva, are cauze politice.
„Concluzia e simplă: din punctul nostru de vedere, în momentul în care nişte reprezentanţi ai partidelor politice spun că este o mare incompetenţă la Ministerul Mediului, românii ştiu că reforma Romsilva este blocată pentru că nu se vrea renunţarea la oamenii din teritoriu”, a declarat ea.
Ministrul a susţinut că rezistenţa faţă de reforme vine din reţelele de influenţă locală.
„Când încerci să faci o reformă, scoţi la iveală greşelile şi ţi se spune că omul ăla are în spate un om puternic de la Buzău. Este clar pe cine deranjează Ministerul Mediului”, a afirmat Buzoianu.
În final, Diana Buzoianu a transmis că va continua reformele şi măsurile de curăţenie instituţională.
„Voi continua curăţenia, reformele şi, cât timp rămân aici, nimeni nu mă va putea opri”, a conchis ministrul Mediului.





























































Opinia Cititorului