Toţi indicii Pieţei Reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri, în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii trecute, într-o zi fără o direcţie clară pentru pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a urcat cu 1,03%, la 22.544 de puncte, un nou maxim istoric, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un avans de 1%, până la 4.338 de puncte, de asemenea un nou record.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 81,3 milioane de lei, peste cea din şedinţa anterioară, de 60 de milioane de lei.
În piaţa ”regular”, topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Hidroelectrica (H2O), ce au cumulat un rulaj de 14,8 milioane de lei, titlurile producătorului şi furnizorului de energie electrică încheind ziua în creştere cu 0,5%, la preţul de 121,2 lei.
Pe poziţia a doua, în topul rulajului, s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au scăzut cu 0,36%, la preţul de 28 de lei, în condiţiile unor schimburi de 11,5 milioane de lei.
Acţiunile OMV Petrom (SNP) s-au apreciat cu 2,7%, la preţul de 0,95 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de opt milioane de lei.
Pe poziţia a patra, în topul rulajului de la BVB, s-au situat titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat un rulaj de 7,8 milioane de lei, acţiunile FP încheind ziua în creştere cu 3,39%, la preţul unitar de 0,4725 lei.
În piaţa ”deals” au fost realizate două schimburi cu acţiuni Lion Capital, în valoare de 1,81 milioane de lei, tranzacţiile fiind încheiate la preţul unitar de 3,65 lei, cu 4,29% peste referinţa din piaţa „regular”.
Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 1,8%, la 1.698 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a urcat cu 2,22%, până la 83.141 de puncte. Indicele BET-AeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, s-a depreciat cu 0,68%, până la 952 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”Armătura” (ARM): +14,20%
2. ”Rompetrol Rafinare” (RRC): +4,22%
3. ”Transgaz” (TGN): +4,07%
4. ”Lion Capital" (LION): +3,43%
5. ”Fondul Proprietatea" (FP): +3,39%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Electroargeş” (ELGS) -4,13%
2. ”Impact Developer & Contractor” (IMP): -3,55%
3. ”Aerostar” (ARS): -3,02%
4. ”Carbochim" (CBC): -2,00%
5. ”One United Properties” (ONE): -1,82%




















































1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 27.10.2025, 09:52)
Vîjeu o stabilit el un preț fair pt. H2O de 88RON dar se adaugă inflația de 12% a RONului și prețul devine 88 * 1,12 = 99RON ! La jumatea lui2026 prețul fair devine 99 * 1.08 = 107RON. Să dea Domnu inflație pe RON de doar 8%.
citat„„„
analişti i Wood au reluat acoperirea acţiunii cu recomandarea de vânzare şi un preţ-ţintă de 115,4 lei
”””închis citat
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.10.2025, 10:04)
Cat estimeaza Vijeu ca va fi TLV pana la ex date din 24 noiembrie?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 27.10.2025, 10:12)
28RON + 3% = 28.6RON și la ex-date în pre-market o să se întoarcă la 28RON și va continua sell-off:ul pînă la 26RON, 27RON prin january2026.
performanța pe 9L2025 va fi făcută public pe 10november, mă aștept la o mică scădere în profit cu outlook de stagnare
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.10.2025, 10:18)
SNP il vezi la 1 pana la sfarsitul lui 2025?
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 27.10.2025, 10:38)
păi, SNP este la 1RON
da îl văd la 1,1RON
:
Lukoil avea 14% din piața ROU, și se va împărții juma-juma RRC și SNP.
:
dar nu și dacă o să cadă Odessa în february2027!
2. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 27.10.2025, 10:18)
ce se întâmplă la TEL e comic !
deci... se zice că bîrsa anticipează viitorul ! (Ha! no shit)
deci... pe 24oktober, Vinerea trecută, la Știrile BvB, s-a dat de știre despre o nouă AGA la TEL în cadrul căreia să fie aprobată nouă viziune a Tranzelectricii, cu miliarde și miliarde și miliarde și mai multe alte miliarde pentru perioada 2026 – 2035. Acolo — în viziune — au fost băgate toate minunățiile, pînă și farfurii zburătoare electrice !
:
tipul de la NN nu a rezistat și a cumpărat agresiv în această dimineață !
2.1. pt Vîjeu el Condor (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.10.2025, 10:46)
La REO26 s-a aprobat planul de concordat cu plata 100% a obligatiunilor si a cuponului!
Daca ea este acum 40 Ron si ei platesc 100 Ron o fi rentabila?
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 27.10.2025, 10:57)
no me gusta !
să-mi facă REO și masaj penil că tot no me gusta rămîne !
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.10.2025, 11:01)
din 100 RON scazi inflatia in cei 4 ani de plata si vezi ce iese! din calcule iesi cam la 75 RON
Prin urmare ai avea un castig de 35 RON , cam de 70%
E bine!
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.10.2025, 13:35)
Nu cumpara NN , fac suveica toate fondurile P2