BVB Aprecieri pe linie pentru indici

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 12 martie

Aprecieri pe linie pentru indici

Tranzacţiile cu acţiuni Banca Transilvana - pe prima treaptă în topul rulajului

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent aprecieri, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în contrast cu declinul pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a avut un avans de 1,68%, până la 28.246 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 1,03%, până la 5.516 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor realizate s-a ridicat la 80,6 milioane de lei, sub cea din sesiunea anterioară, de 96,5 milioane de lei, în condiţiile în care nu a fost realizat niciun schimb de tip „deal”.

În piaţa „regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au cumulat un rulaj de 14,3 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua la preţul unitar de 35,48 lei, în creştere cu 0,91%.

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), care s-au apreciat cu 0,99%, la preţul de 1,02 lei, în condiţiile unor schimburi de 7,3 milioane de lei.

Acţiunile producătorului de gaze naturale Hidroelectrica (H2O) s-au apreciat cu 7,58%, la preţul de 149 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 6,8 milioane de lei.

Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Romgaz (SNG), care au cumulat un rulaj de 5,4 milioane de lei, acţiunile producătorului de gaze naturale încheind ziua în creştere cu 2,59%, la preţul unitar de 11,9 lei.

Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 2,43%, până la 2.083 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri şi al Fondului Proprietatea, s-a apreciat cu 0,94%, la 102.171 de puncte. Indicele BETAeRO, care grupează companiile considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, a scăzut cu 0,18%, până la 995 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1.”Energopetrol” (ENP): +14,29%

2. ”Hidroelectrica” (H2O): +7,58%

3. ”Rompetrol Rafinare” (RRC): +6,71%

4. ”Bucovina-Club de Munte" (BCM): +6,17%

5. ”Comelf" (CMF): +5,86%

Topul celor mai mari scăderi

1. ”Electrocontact” (ECT): -6,54%

2. ”Armătura” (ARM) : -5,03%

3. ”Electroargeş" (ELGS): -4,35%

4. ”Şantierul Naval Orşova” (SNO): -4,05%

5. ”Condmag” (COMI): -4,00%

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. Este revoltatoare, chiar ilegala, aceasta insistenta cvasi-zilnica pentru aprecieri pe linie.

    Cei care promoveaza BET sub 20.000 au toate argumentele sa va dea in judecata. Manipulati piata de capital. 

    1. Sa rupi bidul? sa rupi askul? sa mai stai pe margine cu popcorn? sa inchizi tot si sa fugi in lume? dar unde sa fugi ca biletele de avion sunt triple fata de ianuarie? 6% impozit pe profit si pierderi nedeductibile?!! mai bine sa vina HAUR la putere sa nationalizeze tot sa fim toti saraci is gata dilemele!

      Eu trec Tisa cu bacul. Nu ma intereseaza preturile Tarom.

      Treci Tisa? Ti sa dus norocul!

      de la Nistru pan la Tisa tot romanu plansu-mi-s-a...

      admirabile cratime

      Daca nici Eminescu nu stia limba romana...

      Eminovici excela

      Excel nu exista in secolul 19.

    H2O urca la cer! :)))) ...ma rog, la Luna, cum se zice.

    Apropos, recomanda cineva vreo analiza pertinenta de genul "estimari dividende"?? Ultimele pe care le-am gasit erau vechi de tot. Merci!! 

    1. da: fp zero!

      Ieri a fost ultima zi pentru actionarii care voteaza la AGA din 30.03, de asta scade.

      ...

    A trecut Hidroelectrica la produs gaze naturale :))??Ce taree! Inseamna ca ,de aia s-au apreciat ieri:)!

    1. am deja pierdere virtuala pe hynix 60.000euro.......

      52 Week Range 95.00 - 690.00

      nu poți cumpăra Hynix cu euro !

      ălea nu sunt acțiuni ! 

      nici GDR:uri (pentru că GDR:urile sunt în USD) 

      :

      tu ai cumpărat vrăjeli ! 

      Frankfurt - de l ayed Quote • EUR

      SK hynix Inc. (HY9H.F) 

      Get top stock picks 

      524.00 -40.00 (-7.09%) 

      As of 7:20:21 PM GMT+1. Market Open.

      Am gasit pe yahoo in euro, ce vorbesti Vîjeu ? 

      Da!

      este un GDR în Euro la deutsche-boerse, Frankfurt 

      SK HYNIX GDR 144A/REGS 1  

      ISIN: US78392B1070 

      Symbol: HY9H 

      la Frankfurt îți ia EUR, îți face conversie în USD și îți cumpără ISIN:ul US78392B1070, uite acolo „US”, pe urmă îți face conversie din USD în KWE = Woni și cumpără o acțiune pe ISIN-ul KR7000660001 (adevăratul Hynix !, pe care îl am eu cumpărat și pe care am vîndute CALL) 

      doar rezidenții fiscali în Korea pot cumpăra direct Hynix ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! !

      iar eu am cumetru cu documente koreene. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb