Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent creşteri, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, într-o zi fără o direcţie clară pentru pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale bursei noastre, a avut un avans de 1,33%, la 28.966 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,67%, până la 5.604 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 111,4 milioane lei, sub media zilnică a anului, de 236 milioane lei, sumă ce include totuşi ofertele de titluri de stat Fidelis, care ridică artificial media.
În piaţa ”regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile OMV Petrom (SNP), al căror rulaj s-a ridicat la 14 milioane de lei, titlurile producătorului de petrol şi gaze încheind ziua în creştere cu 1,19%, la preţul unitar de 1,019 lei.
Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au urcat cu 0,54%, la preţul de 37,2 lei, în condiţiile unor schimburi de 10,1 milioane de lei.
Acţiunile Romgaz (SNG) s-au apreciat cu 1,45%, la preţul de 12,62 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 3,9 milioane de lei.
Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Hidroelectrica (H2O), care au cumulat un rulaj de 2,9 milioane de lei, acţiunile producătorului şi furnizorului de energie electrică încheind ziua în creştere cu 4,31%, la preţul unitar de 159,8 de lei.
În piaţa ”deals” au avut loc două schimburi cu acţiuni Transilvania Investments (TRANSI) şi Evergent Investments (EVER), valorile fiind de 3,1 milioane lei şi trei milioane lei. Schimbul cu titluri TRANSI a fost încheiat la preţul unitar de 0,6 lei, cu 2,91% sub referinţa din piaţa ”regular”, în vreme ce transferul cu acţiuni EVER a fost încheiat la preţul de 3 lei pe titlu, cu 2,91% mai mic decât referinţa.
Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 1,92%, până la 2.143 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri şi al Fondului Proprietatea, s-a depreciat cu 1,09%, la 100.374 de puncte. Indicele BETAeRO, care grupează companiile considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, a scăzut cu 0,82%, până la 953 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”Impact Developer & Contractor” (IMP): +9,01%
2. ”Hidroelectrica” (H2O): +4,31%
3. ”Bittnet Systems” (BNET): +3,78%
4. ”Simtel" (SMTL): +2,88%
5. ”Premier Energy" (PE): +2,73%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Armătura” (ARM): -4,80%
2. ”Bermas” (BRM) : -4,24%
3. ”Vrancart" (VNC): -4,23%
4. ”Rompetrol Rafinare” (RRC): -4,09%
5. ”Chimcomplex” (CRC): -2,89%






















































1. fără titlu
(mesaj trimis de Vrabia de pe Gard în data de 24.04.2026, 10:19)
Neata,tuturor!
Sa curga banii,ca apa prin baraje ,va doresc:))!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.04.2026, 11:03)
Neata, Vrabiuto!
Sper ca te referi la intrari in conturi, nu la iesiri..
Sa-ti lesine conturile de-atata bogatie si tie, na! :)
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Vrabia de pe Gard în data de 24.04.2026, 11:12)
Da,bineinteles,intrari in conturi:))!Sa va inunde conturile ,dupa ce aveti in lacul de acumulare din spate!Si cu referire la H2O,de asemenea:)))
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de vali von vajelie în data de 24.04.2026, 18:33)
Poa' sa curga si ca ploaia prin transformatoarele care nu-l lasa sa doarma pe Fosgaiala.
2. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 24.04.2026, 12:20)
...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.04.2026, 12:38)
de ce pele-ul meu creste M?
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Vrabia de pe Gard în data de 24.04.2026, 13:02)
Ca am cumparat eu;).
Se asteapta raportarea la trim.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.04.2026, 13:05)
bravo tie, dar logica pt mine nu e
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de MAX în data de 24.04.2026, 13:12)
Din cauza ETF lansat de Banca Transilvania, bazat pe indicele BET-TR. M e in indicele BET-TR
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.04.2026, 13:21)
asta are ceva logica pt mine, MAX!
insa, ponderea M e de 3,84 in vreme ce TLV are 20,67 pondere
or fi si ceva rascumparari?
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de Max în data de 24.04.2026, 13:27)
In plus M e considerata si o actiune defensiva
3.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.04.2026, 13:30)
eeee acum sa nu exageram
3.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de Max în data de 24.04.2026, 13:33)
ETF-ul Băncii Transilvania a generat ieri tranzacţii de 36 mil. lei
NU detin M
4. Dixit!
(mesaj trimis de Tomate în data de 24.04.2026, 16:02)
Ca idee
:
2.3. Momentan si (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Tomate în data de 16.04.2026, 11:56)
Din mai multe considerente, mai degraba SNG decat SNP.
:
:
Destul de prematur, insa astept comentariile celor care au avut o opinie la acea data.
Care a mers mai bine?....
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Max în data de 24.04.2026, 16:51)
Ca idee pentru posteritate.
Eu am zis ca SNP este in perioada de acumulare fara sa zic ca este mai buna decat o alta actiune.
Dar daca vrei ca idee hai sa vedem de unde au plecat si unde o sa ajunga. Eu merg pe SNP pentru ca are o afacere mai complexa cu mai multe surse de venit si o politica de recompensare a actionarilor destul de buna.
SNP era cred ca 1 leu pe 16 iar SNG cred ca 12.x. Poti sa ma corectezi daca gresesc
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 24.04.2026, 17:36)
(4.)
da!
ai avut dreptate cu 2săptămîni înainte să decoleze PE de la 20RONi. (Dar, tot consider PE un non-buzziness, precum Restart Energy, deoarece ori-și-cine, la el în curte, poate implementa modelul de afaceri PE și anume: panou+invertor+baterie)
,iar SNG are un parametru "marjă EBITDA"=55% pe cînd la SNP e vreo 13 - 16% (nici nu știu). Adică SNP e o firmă greoaie în operațiuni cu multe rotițe și vase comunicante ! Plus că SNP este sacul-de-box favorit al politrucilor, nu mere ceva în Finanțe, Pac! taxă de solidaritate !
Să ne mai scrii, ce crezi că o să decoleze la BVB !
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Vrabia de pe Gard în data de 24.04.2026, 19:57)
fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vrabia de pe Gard în data de 16.04.2026, 10:31)
Neata,tuturor!
Ac um cateva saptamani va scriam asta ,ca anonim:fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.03.2026, 18:29)
In continuare-pret tinta SNN,in jur de 82(bine pt.o scurta perioada).TLV-38-40,SNG-14-15( odata stabilit suportul,plecare catre 18-20).H2O-160-180.
Acum,av em unul realizat,restul pe traseu :)
4.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Vrabia de pe Gard în data de 24.04.2026, 20:00)
fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Vrabia de pe Gard în data de 16.04.2026, 21:59)
La SNP ,ne aflam aproape de.finalul unui patern"Megaphone"(inca nu s-a terminat) si vedem cum sparge!Dupa ,"zatul meu de cafea facuta cu analiza tehnica",paternul s-ar cam incheia in prima.jumatate a lunii mai(aprox),dar ramane de vazut!
4.5. Scripta manent! (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Tomate în data de 24.04.2026, 22:28)
Multumesc tuturor pentru raspunsuri!
Apreciez in mod special fair play-ul lui Vîjeu care si-a amintit si de recomandarea PE!
Scuze ca nu am timp sa raspund individual ....
SPQR la investitii
4.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.5)
(mesaj trimis de Vrabia de pe Gard în data de 24.04.2026, 22:33)
Np!Multumim si noi pt.idei si colaborare!De aia ne invartim pe aici,sa colaboram,sa.ne consultam si sa obtinem.impreuna rezultate mai bune!Spor si tie!
5. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 24.04.2026, 18:24)
...