Bursa de la Bucureşti a deschis şedinţa de azi pe verde, iar sectorul societăţilor de investiţii financiare (SIF) avea un avans puternic, de 2,5%, în pofida scăderilor uşoare înregistrate de principalii indici bursieri din Statele Unite.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 1,36%, până la 4.379,49 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 1,43%, până la 2.588,52 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 2,46%, până la 24.969,10 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 1,33%, ajungând la 9.252,85 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 1,69%, până la 442,19 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, creştea cu 1,60%, până la 576,31 puncte.











































