BVBFondul Proprietatea - vedeta şedinţei de tranzacţionare

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Fondul Proprietatea - vedeta şedinţei de tranzacţionare

Acţiunea FP a încheiat ziua de ieri la preţul de 1,255 lei, nou maxim istoric  

BET îşi continuă parcursul peste pragul de 10.000 de puncte

Şedinţa de tranzacţionare de ieri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost dominată de activitatea cu acţiunile Fondul Proprietatea (FP), ce au angrenat schimburi de 23,12 milioane de lei, aproape jumătate din rulajul total de 47,38 milioane de lei, într-o zi în care cotaţia Fondului s-a apreciat cu 1,21%, la 1,255 lei, un nou maxim istoric.

Echipa departamentului de analiză a casei de brokeraj Goldring a notat în raportul Trendul Zilei: "Profitul FP a urcat cu 54% în decembrie, faţă de luna anterioară, în urma dividendelor încasate de la Hidroelectrica. Astfel, profitul pe acţiune al companiei ajunge la 0,41 lei, ceea ce înseamnă un dividend de 0,29 lei/titlu. Luând în calcul preţul de închidere de ieri (n.r. alaltăieri), randamentul dividendului estimat se ridică la 23,2%".

În plus, piaţa aşteaptă preţul pentru achiziţiile din oferta publică de cumpărare pentru cel mult 200 milioane de titluri FP (atât sub formă de acţiuni, cât şi de GDR-uri), pentru care Franklin Templeton Investment Management, administratorul Fondului, a depus prospectul la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Evoluţia FP a tractat şi indicele BET, care îşi continuă creşterea peste pragul de 10.000 de puncte, ieri principalul coş de acţiuni al pieţei noastre de capital încheind ziua la 10.082 puncte, un nou maxim post criza din perioada 2007 - 2008.

Anca Păltineanu, analist de investiţii în cadrul casei de brokeraj Tradeville, ne-a transmis: "Astăzi (n.r. ieri), indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie în general pozitivă, asemănătoare cu cea înregistrată în principalele burse americane, care au crescut în prima parte a zilei. Indicele BET a câştigat 0,46% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,09% pentru BET-NG şi +0,77% în cazul BET-FI. Valoarea totală zilnică a tranzacţiilor a fost de 9,91 milioane de euro, depăşind media zilnică de 6,44 milioane înregistrată de la începutul anului.

Cel mai mare avans din segmentul principal l-au înregistrat acţiunile Electroaparataj (ELJ), +14,13%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai bună evoluţie a zilei a fost înregistrată de acţiunile MedLife (M), cu +3,71%, pe fondul tranzacţionării unui volum sub media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere din piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Uamt (UAM), cu -7,89%, având un volum peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile Transgaz (TGN), -1,49%, pe fondul unui volum de acţiuni aflat peste media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol".

După FP, poziţia a doua în topul lichidităţii din piaţa "regular" este ocupată de acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), cu o valoare a tranzacţiilor de 5,25 milioane de lei, cotaţia BRD încheind şedinţa de tranzacţionare la preţul de 15,86 lei, în creştere cu 0,13%.

Titlurile SIF Transilvania (SIF3) au angrenat un rulaj de 4,86 milioane de lei, preţul acţiunii societăţii de investiţii financiare urcând cu 1,26%, la 0,401 lei.

Pe locul al patrulea al acestui clasament se află titlurile Banca Transilvania (TLV), care au încheiat ziua bursieră la preţul de 2,635 lei, în creştere cu 0,76%, pe fondul unei valori tranzacţionate de 2,94 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" nu a fost înregistrată nicio tranzacţie.

Indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,48%, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni ale bursei noastre, s-a apreciat cu 0,45%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,31%.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Electroaparataj" (ELJ): +14,13%

2. "Electrocontact" (ECT): +10,00%

3. "Artego" (ARTE): +5,26%

4. "MedLife" (M): +3,71%

5. "Aerostar" (ARS): +3,64%

-----------------------------------------

Topul celor mai mari scăderi

1. "Uamt" (UAM): -7,89%

2. "Prodplast" (PPL): -7,53%

3. "Electroputere" (EPT): -5,56%

4. "Condmag" (COMI): -4,55%

5. "Rompetrol Rafinare" (RRC): -3,00%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
ApanovaAdvertisement
Business Card
BTPay

ENGLISH SECTION

more articles

Conferinţele Teatrului Naţional
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS