BVB: GABRIEL ROTARU, INTERCAPITAL INVEST: "A patra şedinţă consecutivă în care volumele au crescut"

A.S.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 19 octombrie 2016

Şapte dintre indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri depreciindu-se, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare de 80 milioane de lei (17,65 milioane euro), mai mic decât luni (155,78 milioane euro), când a fost înregistrată oferta FP de vânzare de acţiuni Petrom.

Domnul Gabriel Rotaru, trader în cadrul Intercapital Invest, ne-a declarat: "A fost o şedinţă super lichidă pe piaţa principală la BVB, unde jumătate din valoarea tranzacţiilor s-a datorat schimburilor cu acţiuni «OMV Petrom» (SNP). A fost a patra şedinţă consecutivă în care volumele au crescut. Totodată, preţul acţiunilor SNP a urcat spre 2%, la numai o zi după ce s-a procesat oferta secundară de vânzare (luni, n.r.). Un rulaj important s-a consemnat şi la Banca Transilvania, însă acţiunile au primit o corecţie de aproape 2,5%. Scăderi importante, în jur de -2%, au înregistrat şi acţiunile Transgaz şi Transelectrica, dar pe rulaje relativ reduse. Revenind la valori însemnate ale schimburilor, trebuie menţionat şi rulajul ridicat cu acţiuni Electrica, un alt emitent din componenţa indicelui BET spre care investitorii şi-au direcţionat astăzi (ieri, n.r.) atenţia".

Aşadar, pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile SNP, simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 35,36 milioane de lei. Cotaţia SNP a urcat cu 1,78%, preţul de închidere fiind de 0,229 lei/unitate.

Titlurile "Banca Transilvania" (TLV) au coborât cu 2,47%, la 2,37 lei/unitate, în urma unui rulaj de 12,2 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "Electrica" (EL) de 8,51 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 13,48 lei/unitate, în scădere cu 0,15%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Romgaz" (SNG), cu un rulaj de 3,61 milioane de lei. Cotaţia SNG s-a depreciat cu 0,21%, ultimul preţ fiind de 23,3 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" au fost înregistrate cinci tranzacţii, însumând 10,54 milioane lei, realizate, de asemenea, cu titluri SNP, la preţul unitar de 0,2205 lei, în scădere cu 2%.

Tranzacţiile cu acţiuni SNP, au totalizat, astfel, 46 milioane lei, ceea ce reprezintă 57,68% din lichiditatea înregistrată ieri, pe bursa locală.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a coborât cu 0,34%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,37%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,32%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,14%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,03%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. S-a terminat si cu oferta SNP.Urmeaza aceleasi rulaje de 1-2 mil de euro/zi,bucuria brokewrilor:)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb