BVB Închideri mixte pentru indici

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 12 noiembrie

Închideri mixte pentru indici

• Tranzacţiile cu acţiuni Electrica - pe prima treaptă în topul rulajului

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut închideri mixte, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, într-o zi cu aprecieri pentru pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a avut un declin de 0,08%, la 34.284 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,14%, până la 6.458 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 90,2 milioane de lei, sub cea din sesiunea anterioară, de 132 milioane de lei, circa trei sferturi din rulaj provenind din schimburile cu acţiuni.

În piaţa ”regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Electrica, al căror rulaj s-a ridicat la 20,9 milioane de lei, titlurile furnizorului şi distribuitorului de energie electrică încheind ziua în creştere cu 1,01%, la preţul unitar de 50 de lei.

Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile Banca Transilvania, care au coborât cu 1,18%, la preţul de 36,76 de lei, în condiţiile unor schimburi de 13,5 milioane de lei.

Acţiunile OMV Petrom s-au depreciat cu 1,24%, la preţul de 1,276 de lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 9,4 milioane de lei.

Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Digi Communications, care au urcat cu 0,5%, la preţul de 60 de lei, schimburile cu acţiunile operatorului de telecomunicaţii ridicându-se la şase milioane de lei.

Pe piaţa ”deals” nu a fost înregistrat niciun schimb.

Pe piaţa ETF-urilor, Fondul Deschis de Investiţii ETF BET Patria-Tradeville, ce urmăreste indicele BET al BVB, a cumulat un rulaj de 2,1 milioane de lei, unităţile ETF-ului încheind ziua în creştere cu 0,74%, la 58,69 de lei.

Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a coborât cu 0,12%, la 113.002 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al societăţilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 0,28%, până la 2.679 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, s-a apreciat cu 0,72%, până la 1.034 de puncte.

• Topul celor mai mari creşteri

1.”Rompetrol Rafinare” (RRC): +14,62%

2. ”Electroaparataj” (ELJ): +6,99%

3. ”Artego” (ARTE): +3,80%

4. ”Compa" (CMP): +2,69%

5. ”Green Tech International" (GREEN): +2,33%

• Topul celor mai mari scăderi

1. ”Armătura” (ARM): -6,30%

2. ”Sinteza” (STZ) : -5,86%

3. ”Transilvania Broker de Asigurare” (TBK): -3,73%

4. ”Prebet” (PREB): -3,64%

5. ”Rompetrol Well Services” (PTR): -3,23%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb