BVB Indicele BET-FI a crescut cu 4,58% faţă de şedinţa anterioară

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 19 mai 2005

Indicii bursieri au înregistrat creşteri faţă de şedinţa anterioară. Astfel, cel mai mult a crescut (+4,58%) indicele bursier BET-FI care reflectă evoluţia cotaţiilor acţiunilor SIF. Valoarea totală a tranzacţiilor a crescut simţitor ieri faţă de ziua precedentă, depăşind 225 miliarde de lei, în condiţiile în care piaţa acţiunilor SIF a realizat un rulaj de peste 168 miliarde de lei. Creşterea preţului acţiunilor SIF s-a datorat informaţiilor cu privire la majorarea pragului de deţinere la SIF de la 0,1% la 1%.

La prima categorie, acţiunile BRD au înregistrat o creştere uşoară. La sfîrşitul şedinţei de tranzacţionare preţul acestora a fost de 44.900 lei/acţiune, mai mare cu 0,5% faţă de cel din sesiunea bursieră anterioară. Valoarea totală a tranzacţiilor realizate cu titlurile BRD a fost de peste 6 miliarde de lei. În opinia brokerilor, investitorii sînt în continuare interesaţi de acţiunile băncii datorită rezultatelor financiare promiţătoare raportate. Referitor la aceste rezultate, directorul general al BRD, Patrick Gelin ne-a declarat: "Aceste rezultate sînt foarte satisfăcătoare. Totuşi, nu trebuie să extrapolăm, plecînd de la aceste trei luni rezultatele pe întregul an. Anticipăm o reducere mai puternică decît la acest început de an a marjei noastre de intermediere, iar nivelul provizioanelor ar putea să nu se menţină la un nivel atît de scăzut. Dinamica în care ne găsim din punct de vedere comercial ne permite totuşi, să privim cu seninătate anul 2005".

La cea de-a două categorie, s-au detaşat acţiunile "Rompetrol Rafinare" Constanţa. Cu acestea au fost realizate transferuri în valoare de peste 14 miliarde de lei, iar preţul la închiderea şedinţei a fost de 898 lei/acţiune, în scădere cu 0,2% faţă de ziua precedentă.

Un alt emitent care a captat interesul investitorilor ieri a fost "Impact" Bucureşti. Cotaţia titlurilor IMP a crescut cu 3,9% faţă de şedinţa precedentă, iar preţul la finele zilei de tranzacţionare s-a situat la nivelul de 6.700 lei/acţiune. Valoarea totală a transferurilor a însumat peste 5,5 miliarde de lei.

"Banca Transilvania"

Cel mai tranzacţionat emitent de la prima categorie a fost "Banca Transilvania", cu un rulaj zilnic de peste 13,4 miliarde de lei. Cotaţia acţiunilor a fluctuat între 7.650 şi 7.600 lei/acţiune, iar preţul la închiderea şedinţei de tranzacţionare a fost de 7.650 lei/acţiune, respectiv maximul zilei de ieri. Preţul de închidere nu a înregistrat variaţii faţă de sesiunea bursieră anterioară.

SIF 1 "Banat Crişana" Arad

Categoria societăţilor de investiţii financiare a dominat piaţa ieri, urcînd valoarea totală a tranzacţiilor cu peste 168 miliarde de lei. Au fost transferate pachete ceva mai mari de acţiuni şi la preţuri crescătoare, fapt care a condus la creşteri semnificative ale preţurilor de închidere. Cel mai mare interes a fost manifestat de investitori pentru acţiunile SIF1, cu care s-au efectuat tranzacţii însumînd aproximativ 80 miliarde de lei. Cursul a crescut cu 4,8% pînă la nivelul de 13.100 lei/acţiune. Cea mai bună evoluţie au avut-o însă acţiunile SIF 3 Transilvania. Preţul unitar al acestora la închiderea şedinţei a fost de 13.600 lei, în creştere cu 5,4% faţă de ziua anterioară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0603
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2917
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8612
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb