Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au creşteri pe linie, în şedinţa de tranzacţionare de ieri, în constrast cu deprecierile uşoare ale majorităţii pieţelor europene. Indicele BET, ce reflectă evoluţia celor mai lichide douăzeci de titluri ale bursei noastre, a avut un avans de 1,08%, până la 19.397 de puncte, un nou record istoric, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 1,19%, la 3.670 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 81,2 milioane de lei, peste cea din şedinţa anterioară, de 74 milioane lei, dar cu mult sub media zilnică a anului, de 172 milioane lei, sumă influenţată semnificativ de ofertele de titluri de stat Fidelis care cresc artificial media.
În piaţa "regular", topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 21,3 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 0,12%, la preţul de 32,3 lei.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Hidroelectrica (H2O), ce au urcat cu 0,08%, la preţul de 123,1 lei, în condiţiile unor schimburi de 11,5 milioane lei.
Acţiunile MedLife (M) s-au apreciat cu 1,32%, până la preţul de 6,92 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de aproape cinci milioane lei.
Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Electrica (EL), ce au cumulat un rulaj de 4,7 milioane lei, acţiunile EL încheind ziua în creştere cu 5,14%, la preţul unitar de 16,78 lei.
În piaţa ”deals” nu a avut loc o nicio tranzacţie.
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un recul de 0,31%, până la 62.173 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 1,17%, până la 1.393 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, s-a apreciat cu 1,42%, până la 899 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”Electroaparataj” (ELJ): +11,76%
2. ”Transport Trade Services” (TTS): +8,31%
3. ”Turism Felix” (TUFE): +7,46%
4. ”Armătura" (ARM): +7,03%
5. ”Impact Developer & Contractor" (IMP): +6,15%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Comcm” (CMCM): -5,26%
2. ”Green Tech International” (GREEN): -2,77%
3. ”Lion Capital" (LION): -2,14%
4. ”Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): -1,75%
5. ”Artego” (ARTE): -1,50%
Opinia Cititorului