BVBPerspectiva eliminării pragului la SIF-uri scoate piaţa din apatie

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Perspectiva eliminării pragului la SIF-uri scoate piaţa din apatie

Salt de 2,91% pentru indicele BET-FI  

Rulaj de numai 19,5 milioane de lei, sub media zilnică a anului

Indicele BET-FI, ce include în structura sa cele cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a urcat cu 2,91%, la 41.424,58 de puncte, în condiţiile în care ieri Senatul a avut pe ordinea de zi, Proiectul de lege privind reglementarea fondurilor de investiţii alternative, ce conţine, printre altele, eliminarea pragului de 5% de deţinere la SIF-uri.

În aceste condiţii, toate cele cinci societăţi de investiţii financiare au înregistrat creşteri pe linie, cele mai mari fiind bifate de acţiunile SIF Moldova (SIF2), al căror preţ a urcat cu 5,22% şi SIF Banat - Crişana (SIF1), ce au urcat cu 4,87%.

Titlurile SIF Muntenia (SIF4) s-au apreciat cu 3,23%, cele ale SIF Transilvania (SIF3) au crescut cu 3,2%, cel mai redus avans, de 2,83%, fiind consemnat de acţiunile SIF Oltenia (SIF5).

Ieri, până la închiderea ediţiei, senatorii nu se pronunţaseră în cazul Proiectul de lege privind reglementarea fondurilor de investiţii alternative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ce are termen de adoptare tacită data de 21 septembrie 2019.

În rest, a fost linişte la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), într-o zi cu oscilaţii mai degrabă minore a cotaţiilor şi cu un rulaj de numai 19,56 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului de 41,03 milioane de lei.

Brokerii de la Prime Transaction au notat, în raportul zilnic al societăţii: "Valoarea tranzacţiilor de astăzi (n.r. ieri) a fost de doar 4,1 milioane euro. Cel mai tranzacţionat emitent a fost Fondul Proprietatea (FP) cu un aport de 23% din rulajul zilei. Din cadrul BET, remarcăm evoluţia acţiunilor MedLife (M) care au avansat astăzi (n.r. ieri) cu 1,56% şi cea a titlurilor Bursa de Valori Bucureşti, +1,25%. În şedinţa de astăzi (n.r. ieri) SIF-urile au reintrat în atenţia investitorilor în condiţiile în care pe ordinea de zi a Senatului a fost un proiect de lege care prevede, printre altele, eliminarea pragului de deţinere la SIF-uri".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile FP, care au înregistrat transferuri în valoare de 4,49 milioane de lei, ultima cotaţie a Fondului fiind de 1,14 lei/titlu, în creştere cu 0,44%.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile SIF5, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 2,18 lei/titlu, pe fondul unui rulaj de 3,05 milioane de lei.

Titlurile Banca Transilvania (TLV) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 2,35 lei, în scădere cu 0,42%, pe fondul unei valori transferate de 2,1 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de acţiunile SIF Moldova (SIF2), care au angrenat un rulaj de 1,35 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 1,41 lei.

Prin piaţa "deal" nu a fost realizat niciun transfer.

Indicele BET, al celor mai lichide şaisprezece acţiuni de la bursa noas-tră, cu excepţia SIF--urilor, a înregis-trat un recul de 0,06%, în timp ce indicele compozit BET Plus a avut un recul 0,07%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii s-a apreciat cu 0,92%, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, a avut o apreciere de 0,44%.

Indicele BET--NG, al energiei şi utilităţilor, a scăzut cu 0,22%.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "SIF Moldova" (SIF2): +5,22%

2. "SIF Banat - Crişana" (SIF1): +4,87%

3. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): +4,72%

4. "SIF Muntenia" (SIF4): +3,23%

5. "SIF Transilvania" (SIF3): +3,20%

---------------------------

Topul celor mai mari scăderi

1. "Bucovina - Club De Munte" (BCM): -4,88%

2. "Electrocontact" (ECT): -4,35%

3. "Electroputere" (EPT): -4,35%

4. "Zentiva" (SCD): -2,90%

5. "Oil Terminal" (OIL): -1,96%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Real Estate & Construction Forumwww.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS