Abonament gratuit
Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”

BVBRulaj de 37 milioane lei, sub media anului trecut

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Rulaj de 37 milioane lei, sub media anului trecut

Scăderi între 0,53% şi 0,7% pentru indicii Bursei 

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat prima zi a săptămânii în scădere, într-o zi în care valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 36,85 milioane de lei, sub media zilnică a anului anterior, de circa 40 milioane de lei.

În raportul zilnic al societăţii, echipa de la Prime Transaction, a notat: "Săptămâna a început cu scăderi în linie a tuturor indicilor BVB, care au avut variaţii sensibil egale între -0,53% pentru BET-BK şi -0,7% în cazul BET şi BET-TR. Chiar dacă volumul tranzacţiilor a fost mai mare cu 15% faţă de cel din şedinţa precedentă, valoarea a fost în scădere ajungând la 7,71 milioane euro. Din componenţa indicelui BET, doar Conpet (COTE) şi Electrica (EL) au reuşit să înregistreze creşteri de peste 1%, respectiv +0,47%, restul acţiunilor înregistrând scăderi sau stagnări, cele mai semnificative înregistrându-le acţiunile Digi Communications (DIGI), -1,73% şi Transgaz (TGN), - 1,66%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), care au cumulat un rulaj de 6,95 milioane lei, titlurile băncii încheind şedinţa bursieră în scădere cu 0,74%, la preţul de 16 lei.

Pe poziţia a doua se află acţiunile Banca Transilvania (TLV), care s-au depreciat cu 0,58%, până la preţul de 2,57 lei, valoarea tranzacţionată cu titlurile instituţiei de credit ridicându-se la 6,45 milioane lei.

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au angrenat un rulaj de 5,94 milioane lei, cotaţia societăţii de investiţii financiare încheind şedinţa de tranzacţionare în creştere cu 1,12%, la preţul de 2,7 lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au avut o lichiditate de cinci milioane de lei, preţul titlurilor SNP scăzând cu 0,36%, până la 0,4185 lei.

Prin piaţa "deal" nu a fost derulată nicio tranzacţie.

Indicele compozit BET Plus, al celor mai tranzacţionate 37 de acţiuni de la bursa noastră, a coborât cu 0,68%, în timp ce indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus FP, a scăzut cu 0,59%.

Indicele BET-NG, al sectorului energetic, a coborât cu 0,68%, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni ale bursei noastre, s-a depreciat cu 0,67%.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Societatea de Construcţii Napoca" (NAPO): +14,89%

2. "Uztel" (UZT): +14,81%

3. "Ropharma" (RPH): +3,76%

4. "Electroargeş" (ELGS): +1,38%

5. "Artego" (ARTE): +1,25%

-------------------------------------------

Topul celor mai mari scăderi

1. "Ves Sighişoara" (VESY): -14,88%

2. "Electroputere" (EPT): -11,11%

3. "Dafora" (DAFR): -2,91%

4. "Patria Bank" (PBK): -2,34%

5. "Aerostar" (ARS): -1,85%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS