Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi pe linie, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în contrast cu aprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale bursei noastre, a avut un declin de 1,55%, la 16.250 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 1,49%, până la 3.091 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor a fost de 122,3 milioane lei, peste cea din sesiunea anterioară, de 79 milioane lei, dar sub media zilnică a acestui an, de 163 milioane lei, sumă ce conţine totuşi ofertele de titluri de stat Fidelis, care ridică masiv media.
În piaţa "regular", topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 30,7 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 0,6%, la preţul de 26,7 lei.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Sphera Franchise Group (SFG), ce s-au corectat ex-dividend cu 5,97%, până la 39,4 lei, în condiţiile unor schimburi de 24,7 milioane lei.
Acţiunile OMV Petrom (SNP) au scăzut cu 3,37%, până la preţul de 0,6455 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 15,7 milioane lei.
Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat un rulaj de 4,7 milioane lei, acţiunile FP încheind ziua în scădere cu 1,16%, la preţul unitar de 0,34 lei.
În piaţa "deals" nu a fost realizat niciun schimb.
Indicele BET-FI, al celor foste cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 1,09%, până la 56.698 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un declin de 1,76%, până la 1.175 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, s-a depreciat cu 0,06%, până la 800 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1."UAMT" (UAM): +14,97%
2. "Electroaparataj" (ELJ): +14,10%
3. "Chimcomplex" (CRC): +12,56%
4. "Comcm" (CMCM): +8,45%
5. "Mecanică Fină" (MECE): +8,00%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Prefab" (PREH): -10,32%
2. "Sphera Franchise Group" (SFG) : -5,97%
3. "Electromagnetica" (ELMA): -5,00%
4. "MedLife" (M): -4,34%
5. "Longshield Investment Group" (LONG): -4,33%
Cuvinte cheie
BVB, actiuni, BET, Petrom, Banca Transilvania
Opinia Cititorului