BVBScăderi pentru indici, pe fondul unui rulaj redus

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 3 mai

Scăderi pentru indici, pe fondul unui rulaj redus

Tranzacţii de numai 29 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi în prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, în ton cu declinul pieţelor europene. Dinamica apare într-un climat tensionat imprimat de războiul din Ucraina şi de implicaţiile sale geopolitice. Conform CNCB, liderii europeni au în plan să aplice un embargo asupra petrolului rusesc, chiar în această săptămână.

În acest context, la Bucureşti, indicele BET, al celor mai lichide 20 de acţiuni ale pieţei noastre, a coborât cu 0,76%, la 12.627 de puncte, în timp ce indicele BET-XT, ce reflectă dinamica mai multor companii, s-a depreciat cu 0,66%, la 1.099 puncte. Pe contrasens, indicele BET-FI, al SIF-urilor şi Fondul Proprietatea (FP), a avut un avans de 0,54%, 50.537 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor a fost de numai 28,6 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului, de aproape 115 de milioane de lei, în condiţiile în care prin piaţa "deals" nu a fost derulat niciun schimb.

În piaţa "regular", topul valorii tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 4,05 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit din Cluj încheind ziua la preţul unitar de 2,385 lei, în creştere cu 0,21%.

Acţiunile BRD-Groupe Societe Generale (BRD) s-au apreciat cu 0,59%, la preţul de 17 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 3,39 milioane de lei.

Pe poziţia a treia a acestui clasament s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), ce au scăzut cu 1,04%, până la 0,475 de lei, în condiţiile unei lichidităţi de 2,29 milioane de lei.

Acţiunile Purcari Wineries (WINE) au coborât cu 6,06%, la preţul de 9,14 lei, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 1,73 milioane de lei.

În Piaţa AeRO, titlurile niciunui emitent nu au depăşit pragul tranzacţiilor de un milion de lei.

Indicele compozit BETPlus s-a depreciat cu 0,73%, până la 1.883 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un recul de 0,79%, 2.352 de puncte.

Indicele BETAeRO, al companiilor listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a scăzut cu 1,22%, până la 998 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Turism, Hoteluri, Restaurante, Marea Neagră" (EFO): +6,99%

2. "Uztel" (UZT): +5,00%

3. "Chimcomplex" (CRC): +2,84%

4. "SIF Muntenia" (SIF4): +2,56%

5. "Cemacon" (CEON): +2,10%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Dafora" (DAFR): -9,72%

2. "Purcari Wineries" (WINE): -6,06%

3. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): -5,66%

4. "Vrancart" (VNC): -5,46%

5. "Aerostar" (ARS): -5,20%

Apanova
BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

24 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9471
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6905
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8974
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7699
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.6173

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Centro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro