BVB şi RASDAQAcţiunile Electrica au închis prima săptămână pe bursă la un nou minim

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 iulie 2014

Acţiunile Electrica au închis prima săptămână pe bursă la un nou minim

Acţiunile Electrica (EL) au închis şedinţa de vineri la 10,72 lei, coborând în prima săptămână de la debutul pe bursă cu 2,36% sub preţul de listare, de 11 lei, într-o piaţă care a recuperat o parte din pierderile cauzate joi de turbulenţele din Europa.

Indicele de referinţă BET Plus a urcat vineri cu 0,64%, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide 10 acţiuni, a crescut cu 0,69%. BET Plus include cele mai lichide 37 de acţiuni de pe piaţa reglementată, cu excepţia SIF-urilor şi acţiunilor companiilor străine.

Acţiunile Electrica (EL) au urcat uşor în prima parte a zilei, până la un maxim de 10,85 lei, însă au intrat pe o pantă descendentă cu puţin timp înaintea orei 14:00, coborând în timpul după-amiezei până la minimul de 10,72 lei/acţiune, cea mai redusă cotaţie de la listarea la bursă.

Titlurile Electrica au fluctuat în ultima parte a şedinţei bursiere, revenind spre închiderea de joi, 10,8 lei, însă au închis în coborâre cu 0,74%, la 10,72 lei, minimul zilei.

Astfel, acţiunile distribuitorului de energie au scăzut cu 2,36% în prima săptămână pe bursă, capitalizarea de piaţă a companiei fiind de 3,7 miliarde lei (843 milioane euro) la închiderea de vineri.

Totuşi, o mică parte din investitorii care au cumpărat acţiuni în cadrul ofertei publice iniţiale a Electrica sunt încă pe plus. Faţă de preţul cu discount, de 10,45 lei/acţiune, de care au beneficiat investitorii mici de retail care au achiziţionat mai mult de 1.000 de acţiuni prin ofertă, cotaţia de la finalul zilei de vineri oferă un randament de 2,58%.

Preţul acţiunilor Electrica s-a menţinut peste preţul de listare de 11 lei până joi, când a coborât pentru prima dată sub acest prag, într-o piaţă aflată în scădere pe fondul turbulenţelor declanşate pe pieţele vest-europene de problemele apărute la banca portugheză Banco Espirito Santo.

Analiştii consideră că presiunea la vânzare vine din partea investitorilor cu o strategie speculativă şi va fi probabil în continuare destul de ridicată, cel puţin pe termen foarte scurt, fără să producă, însă, corecţii însemnate, potrivit Mediafax.

Acţiunile Electrica sunt în mecanismul de stabilizare, prin care unii brokeri din consorţiul care a intermediat listarea companiei pot interveni în piaţă cumpărând acţiuni sau certificate globale de depozit (GDR-uri) cu o parte din banii atraşi în ofertă, pentru a opri scăderea preţului. Perioada de stabilizare se va încheia la 1 august.

Bursa a revenit vineri după declinul generalizat de joi, cu creşteri pentru aproape toate acţiunile lichide şi evoluţii pozitive pentru principalii indici. Acţiunile SIF-urilor şi titlurile Erste Bank (EBS) au urcat puternic, în timp ce creşterile din sectorul energiei au fost mai temperate.

Indicele BET-NG, al acţiunilor din sectorul energiei, a avansat cu 0,75%, în timp ce indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a urcat cu 1,51%.

Titlurile Erste Bank au închis în creştere cu 3,4%, la 82 lei, recuperând o parte din pierderile semnificative din ultima săptămână.

Cotaţia băncii austriece a coborât cu 22,4% de vinerea precedentă până joi, după ce instituţia de credit a anunţat că anticipează pentru acest an creşterea costurilor de risc de la un nivel estimat anterior la 1,7 miliarde de euro la 2,4 miliarde de euro, din cauza provizioanelor mai mari din Ungaria şi România, ceea ce va alimenta o pierdere netă de 1,4-1,6 miliarde de euro.

Investitorii au tranzacţionat vineri pe BVB acţiuni de 39,96 milioane lei (9 milioane euro), rulaj mai redus faţă de volumele din ultimele zile, sprijinit de tranzacţiile cu acţiuni Electrica şi de câteva transferuri deal, cu titluri Romgaz (6,72 milioane lei), SIF Muntenia (3,58 milioane lei), SIF Banat-Crişana (1,38 milioane lei), Transgaz (492.000 lei), OMV Petrom (467.700 lei) şi Transelectrica (323.100 lei). Volumele Electrica au acoperit o treime din lichiditatea pieţei.

Indicele extins BET-XT a crescut vineri cu 0,85%, iar indicele extins BET-BK a avansat cu 0,93%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro