BVB ŞI RASDAQ Bursa a continuat să crească uşor, pe o lichiditate sporită

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 decembrie 2010

Bursa a continuat să crească uşor, pe o lichiditate sporită

Indicii Bursei de Valori Bucureşti au continuat, vineri, să se aprecieze uşor, pe o lichiditate ceva mai mare decât în ultimele zile, de 16,95 milioane de lei (3,94 milioane de euro).

Indicele compozit al pieţei, BET-C, a urcat, vineri, cu 1,17%, la 3.044,20 puncte, iar indicele BET, al celor mai lichide zece titluri de la BVB, a câştigat 0,81%, urcând la 5.156,87 puncte. Tor vineri, indicele BET-NG, al celor mai tranzacţionate companii energetice, a ajuns la 745,41 puncte, apreciindu-se cu 0,44% faţă de şedinţa anterioară.

Excepţie a făcut indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare, care a pierdut 0,15% faţă de şedinţa de joi, coborând la 21.252,17 puncte.

Tranzacţiile cu acţiuni "BRD Groupe Societe Generale" (simbol BRD) au generat cea mai mare lichiditate din piaţă, de 2,19 milioane de lei. Cele 181.600 acţiuni BRD transferate, vineri, au avut preţurile cuprinse între 11,9 lei şi 12,1 lei/titlu. Cotaţia de referinţă a urcat cu 1,68%, la 12,1 lei.

Cea mai mare apreciere din piaţă, de 10%, a fost înregistrată de acţiunile "UCM" Reşiţa (simbol UCM), revenite, vineri, la tranzacţionare, după o pauză de o zi, însă pe o lichiditate modestă. Aprecierea vine în contextul în care reprezentanţii societăţii au anunţat, vineri, că preşedintele şi directorul executiv al "UCM" sunt anchetaţi într-un dosar în care este implicat şi un cetăţean libanez care a cumpărat de la societate patru motoa-re nefuncţionale, în urma unei tranzacţii evaluate de procurorii DNA la 250 de milioane de euro.

Pe segmentul ATS, au fost transferate, vineri, 125 de acţiuni "Daimler", în patru tranzacţii, în valoare de circa 6.700 de euro.

Acţiunile producătorului de fire şi cabluri electrice "Iproeb" Bistriţa (simbol IPRU) au fost cele mai lichide de pe segmentul Rasdaq, înregistrând tranzacţii de 254.876 de lei. Cotaţia de referinţă a scăzut, însă, cu 1,58%, la 1,24 de lei/titlu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2542
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.2649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb