BVB ŞI RASDAQ: LICHIDITATE DE 7,84 MILIOANE EUROBrokerii: "Tensiunile din Ucraina sporesc aversiunea la risc"

ADRIAN DRĂGHICI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Brokerii: "Tensiunile din Ucraina sporesc aversiunea la risc"

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, ieri, o lichiditate de 35 milioane lei (aproximativ 7,84 milioane euro), din care 1,8 milioane lei a reprezentat un "deal" cu "Antibiotice" (simbol ATB).

De asemenea, piaţa Rasdaq a înregistrat, ieri, o lichiditate de 255.249 lei, aproximativ 57.200 de euro.

Ovidiu Dumitrescu, broker la "Tradeville" ne-a declarat: "Piaţa a avut o evoluţie uşor negativă, în ton cu pieţele europene, pe fondul unor noi ştiri negative din Ucraina, dar şi în pofida unui discurs pozitiv al lui Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene. Cele mai mari volume s-au datorat tranzacţiilor cu acţiuni FP, urmate de schimburile de acţiuni Romgaz, Transelectrica şi SIF Transilvania".

Domnia sa adaugă: "Există un grad ridicat de volatilitate, iar la nivel regional focarul de conflict din Ucraina tinde să scadă apetitul general de risc. Din păcate, în acest fel investitorii irosesc bune oportunităţi de cumpărare".

Ovidiu Dumitrescu se aşteaptă la multă volatilitate, dar la un trend general ascendent.

"Pentru indicele BET, de exemplu, suntem de părere că o creştere de 10-15% în următoarele 12 luni este perfect realizabilă. Drumul până acolo va fi, însă, cel mai probabil, unul sinuos", concluzionează brokerul.

Simion Tihon, broker la "Prime Transaction", consideră că evenimentele din Ucraina au determinat din nou o creştere a aversiunii pentru risc: "Astfel, după o deschidere în creştere, acţiunile au intrat pe un trend descendent pe măsură ce ştirile din presă anunţau o creştere a tensiunilor în Ucraina. În acest sens, a existat o presiune la vânzare din partea celor ce anticipează o escaladare a acestor probleme, presiunea fiind evidentă pe titlurile SIF".

Domnia sa adaugă: "Şi pieţele străine au avut o încercare de deprimare azi (n.r. ieri), însă după închiderea şedinţei de la Bucureşti au revenit pe plus, rezultatele financiare bune ale companiilor din Statele Unite cântărind mai mult".

Indicii bursieri îşi continuă deprecierea

Indicii bursieri au închis şedinţa de tranzacţionare de ieri pe «roşu». Astfel, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate la BVB, s-a depreciat cu 0,46%, până la 6.479,57 puncte, iar indicele BET-NG, al companiilor din sectorul energetic, a scăzut cu 0,65%, până la 676 puncte.

În ceea ce priveşte indicii extinşi BET-BK şi BET-XT, aceştia au coborât, primul cu 0,86%, până la 1.202,38 puncte şi al doilea cu 0,65%, ajungând la valoarea de 582,60 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea (FP), s-a depreciat cu 1,07%, până la 27.615,68 puncte.

Toate SIF-urile au închis pe minus

Şedinţa de tranzacţionare de ieri nu a adus aprecieri pentru acţiunile niciuneia dintre SIF-uri, toate cinci înregistrând scăderi.

Astfel, titlurile SIF1 Banat - Crişana s-au depreciat cu 2,71%, SIF2 Moldova au scăzut cu 3,05%, iar SIF3 Transilvania au coborât cu 1,91%.

De asemenea, acţiunile SIF4 Muntenia au scăzut cu 0,84%, iar SIF5 Oltenia cu 0,26%.

Nici Fondul Proprietatea nu a reuşit să crească în şedinţa de tranzacţionare de ieri, titlurile FP rămânând la acelaşi nivel cu care a deschis joi dimineaţă.

Acţiunile "Retrasib" s-au apreciat cu 7,76%

Titlurile "Retrasib" Sibiu (RTRA) au înregistrat un avans de 7,76% în şedinţa de tranzacţionare de ieri, fiind compania cea mai mare creştere de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Acţiunile "Electroputere" Craiova (EPT) au crescut ieri cu 7,72%, fiind urmate de acţiunile societăţii "Alumil Rom Industry" (ALU), care s-au apreciat cu 5,88%.

Titlurile Fondul Proprietatea (FP) au înregistrat cea mai mare valoare de tranzacţionare de pe piaţă (13.886.825 lei), fiind urmate de titlurile Romgaz (13.886.825 lei) şi Transelectrica (1.751.412 lei).

Tot FP a fost compania care a obţinut şi cel mai mare volum de tranzacţionare (17,14 milioane de acţiuni), fiind urmate de SIF3 Transilvania cu 1,5 milioane de acţiuni şi Banca Comercială Carpatica cu aproape 1,29 milioane de acţiuni.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS