BVB şi RASDAQ Tranzacţii de numai 4,6 milioane de euro

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 septembrie 2014

Tranzacţii de numai 4,6 milioane de euro

BET-FI, singurul indice în creştere

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat un rulaj total de 4,69 milioane de euro (20,64 milioane de lei), în şedinţa de ieri, în condiţiile în care, pe piaţa "deal" a fost realizat un singur schimb, cu 870.000 de acţiuni Natura Quattuor Energia Holdings (2,98% din companie).

Indicele de referinţă BET, ce reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni listate, s-a depreciat, ieri, cu 0,79%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor a urcat cu 0,25%.

Indicele BET Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,76%, indicele blue-chip extins BET-XT al celor mai lichide 25 de companii a coborât cu 0,59%, iar indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi s-a depreciat cu 0,83%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,20%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale "Fondului Proprietatea", cu tranzacţii de 8,63 milioane de lei, pe fondul unei stagnări a cotaţiei, la 0,8770 lei/ unitate.

Fondul Proprietatea a încheiat primul semestru cu un profit net de 1,0545 miliarde lei, de peste două ori mai mare decât cel din perioada similară a anului trecut (514,6 milioane lei).

Recent, reprezentanţii FP au spus că momentul ideal pentru listarea secundară la Londra este sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie.

Listarea secundară a FP la Londra este "una tehnică", prin Depository Interests şi mai depinde doar de câteva "modificări minore" pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să le facă în regulament, modificări asemănătoare cu cele întreprinse pentru GDR-uri la listarea Romgaz pe bursa londoneză.

Locul secund în topul tranzacţiilor a revenit SIF2 Moldova, cu un rulaj de 4,28 milioane lei.

Brokerii sunt de părere că SIF Moldova are o situaţie fundamentală solidă, indicatori atractivi şi o evoluţie ascendentă a VUAN-ului. În opinia acestora, SIF Moldova are un portofoliu atractiv pentru investitori.

Preţul titlurilor Electrica a coborât cu 0,86%, la 11,55 lei/acţiune, pe un rulaj de 1,4 milioane lei, corecţie care vine după mai multe zile în care acţiunea a doborât record după record, maximul istoric fiind stabilit vineri, la 11,65 lei/unitate.

Brokerii au pus aprecierile "Electrica" pe seama nominalizării candidaţilor pentru alegerea unui nou Consiliu de Administraţie.

Romgaz a pierdut 0,3% la nivelul cotaţiei, iar Transgaz s-a menţinut aproape stabilă. Cu titlurile Romgaz s-au efectuat transferuri de 500.000 lei.

Acţiunile "Petrom" au înregistrat cea mai mare scădere din sector, încheind şedinţa la 0,4801 lei/ unitate, după o depreciere de 2,02%.

Pachetul de acţiuni "Natura Quattuor Energia Holdings" (SCPS) schimbat prin "deal" a fost vândut de "Coronedo Limited", care a mai raportat vânzarea a 268.000 acţiuni. Totodată, Diamantis Panagiotis a vândut un pachet de 90.000 de titluri SCPS.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb