BVB Tranzacţii de 42 milioane lei, sub cele din şedinţa anterioară

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 iulie

Tranzacţii de 42 milioane lei, sub cele din şedinţa anterioară

Aprecieri pentru majoritatea indicilor

Valoarea tranzacţiilor realizate în ultima sesiune a Bursei de Valori Bucureşti din săptămâna trecută s-a ridicat la 41,7 milioane lei, sub cea din şedinţa anterioară, de 85 milioane lei, în condiţiile în care nu a fost încheiat niciun schimb de tip ”deal”. Indicii au avut preponderent creşteri, într-o zi cu aprecieri ale majorităţii pieţelor europene. Indicele BET, ce reflectă evoluţia celor mai lichide douăzeci de titluri ale bursei noastre, a avut un avans de 0,41%, până la 19.769 de puncte, un nou record istoric, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,42%, la 3.724 de puncte.

În piaţa "regular", topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 9,1 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 0,99%, la preţul de 28 lei.

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Transgaz (TGN), ce au urcat cu 6,06%, la preţul de 40,25 lei, în condiţiile unor schimburi de 3,4 milioane lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) s-au apreciat cu 0,98%, până la preţul de 0,7765 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 2,9 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Romgaz (SNG), ce au cumulat un rulaj de 2,5 milioane lei, acţiunile SNG încheind ziua în creştere cu 1,34%, la preţul unitar de 7,58 lei.

Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un recul de 0,01%, până la 62.322 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,79%, până la 1.419 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un avans de 0,43%, până la 897 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1.”Patria Bank” (PBK): +12,43%

2. ”Sinteza” (STZ): +10,83%

3. ”Electroargeş” (ELGS): +7,30%

4. ”Romcab" (MCAB): +6,50%

5. ”Transgaz" (TGN): +6,06%

Topul celor mai mari scăderi

1. ”Armătura” (ARM): -14,38%

2. ”Green Tech International” (GREEN): -6,73%

3. ”Artego" (ARTE): -6,50%

4. ”Vrancart" (VNC): -5,33%

5. ”Compa” (CMP): -4,41%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb