BVB Valoarea tranzacţionată pe Bursă a atins minimul anului

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 24 iunie 2005

Valoarea totală a transferurilor perfectate pe Bursă a însumat 55,26 miliarde de lei. Acesta a fost cel mai mic rulaj realizat la Bursa de Valori de la începutul anului pînă în prezent. Aspectul pozitiv al sesiunii bursiere de ieri l-au reprezentat indicii bursieri, care au înregistrat valori în uşoară creştere faţă de ziua anterioară.

Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni de pe piaţa de capital, a crescut cu 0,38%, iar indicele BET - FI care indică evoluţia cotatiilor celor cinci societăţi de investiţii financiare s-a apreciat cu 0,88% faţă de nivelul din şedinţa precedentă.

La prima categorie, cel mai tranzacţionat emitent a fost Banca Transilvania. Cu acţiunile băncii s-au efectuat tranzacţii în valoare de peste 8,5 miliarde de lei, respectiv jumătate din totalul categoriei. Preţul la finele sesiunii de ieri a fost de 7.750 lei/titlu, în creştere cu 1,3% faţă de cel din ziua anterioară. Cumpărătorii au intervenit în piaţă apre final, lucru care a condus la creşterea cotaţiei.

Un alt emitent a cărui cotaţie a crescut faţă de nivelul din şedinţa precedentă a fost "Petrom" Bucureşti. Valoarea totală a tranzactiilor efectuate cu acţiunile "Petrom" a fost de 6,5 miliarde de lei, la un volum de 1,6 milioane de titluri. La începutul săptămînii cotaţia titlurilor "Petrom" a înregistrat scăderi, însă la finele zilei de ieri, aceasta a fost de 4.030 lei/acţiune, în creştere cu 1,5% faţă de cea precedentă.

În cursul zilei de ieri a fost anunţat preţul final al ofertei publice iniţiale a companiei "Flamingo". Gradul de suprasubscriere aferent ordinelor de subscriere eligibile este de 1,705. Preţul final stabilit de emitent este de 23.000 lei/acţiune.

SIF2 "Moldova" Bacău şi SIF1 "Banat Crişana" a anunţat că au subscris în cadrul majorării capitalului social al Băncii Transilvania. Astfel, SIF2 a subscris un număr de 4,89 milioane de acţiuni, în valoare totală de 19,56 miliarde de lei şi SIF 1 6,67 milioane de acţiuni ale băncii, la preţul de achiziţie de 4.000 lei/acţiune.

Cea mai tranzacţionată societate de investiţii financiare a fost SIF5 "Oltenia", cu un rulaj de aproximativ 10 miliarde de lei. Aceasta a reprezentat jumătate din totalul categoriei SIF. Spre finalul şedinţei, cumpărătorii au intervenit în piaţă, conducînd la creşteri ale preţurilor la trei din cele cinci SIF-uri.

Oferta publică de vînzare de obligaţiuni emise de Municipiul Timişoara a însumat 200 miliarde de lei.

Rompetrol Rafinare Constanţa

La categoria a doua, cel mai tranzacţionat emitent a fost Rompetrol. Valoarea totală a transferurilor a fost de 5,6 miliarde de lei, la un volum tranzacţionat de peste 7 milioane de acţiuni. Preţul la închiderea şedinţei a fost de 760 lei/titlu, în creştere cu 0,7% faţă de ziua anterioară.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb