BYD, cel mai mare producător mondial de autovehicule electrificate (new-energy vehicles), a atins oficial un milion de unităţi în producţia DOLPHIN SURF, stabilind un nou reper pentru producţia de autovehicule electrice compacte, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
Cunoscut în China sub numele de SEAGULL şi în America Latină ca DOLPHIN MINI, modelul DOLPHIN SURF a redefinit experienţa clienţilor din întreaga lume cu un autovehicul electric compact, oferind tehnologii de ultimă generaţie, un design eficient şi zero compromisuri în ceea ce priveşte dotările sau siguranţa. Exemplarul cu numărul un milion a ieşit de pe linia de producţie a fabricii din Xi'an, China, la doar 27 de luni după lansarea primului model, devenind astfel cel mai rapid vândut automobil din segmentul său din istorie.
Vicepreşedintele executiv al BYD, Stella Li, a declarat: „DOLPHIN SURF a stabilit noi repere şi recorduri încă de la lansare, ocupând primul loc în clasamentele de vânzări lunare din clasa sa de peste 20 de ori în doar puţin peste doi ani. La lansarea recentă a modelului în Europa, am spus că este o adevărată vedetă globală care elimină barierele în calea adoptării mobilităţii sustenabile, iar faptul că un milion de exemplare circulă deja pe drumurile din întreaga lume ne bucură enorm. Indiferent dacă îl cunoaşteţi sub numele de SEAGULL, DOLPHIN MINI sau DOLPHIN SURF, reţeta succesului său este simplă şi clară: un vehicul accesibil, cu emisii zero, practic şi flexibil pentru utilizarea zilnică atât în oraşe, cât şi în afara acestora, echipat cu tehnologiile utile dezvoltate de BYD.”
Potrivit sursei, DOLPHIN SURF a avut un succes atât de mare încât a jucat un rol esenţial în dezvoltarea pieţei globale de vehicule electrice compacte. Lansarea sa recentă în Europa - unde vehiculele cu energie alternativă reprezintă doar 9% din segmentele A şi B - va contribui acum la creşterea ratei de adoptare a mobilităţii sustenabile în această regiune.
Cu o lungime de 3.990 mm, o lăţime de 1.720 mm şi înălţime de 1.590 mm, DOLPHIN SURF dispune de o manevrabilitate agilă, fiind perfect adaptat străzilor înguste din oraş şi şi locurilor mici de parcare. Mai mult, integrarea inteligentă a şasiului e-Platform 3.0 facilitează atât mai mult spaţiu în habitaclu, cât şi o capacitate a portbagajului comparabile cu cele ale automobilelor din clasa superioară, transformând DOLPHIN SURF într-o opţiune ideală, atât pentru utilizatori din mediul profesional, cât şi pentru familiile mici.
În Europa, DOLPHIN SURF este disponibil cu o gamă de configuraţii tehnice care oferă clienţilor un mix convingător de opţiuni. Versiunea de bază, Active, este echipată cu o baterie de 30 kWh şi un motor de 65 kW, în timp ce varianta Boost păstrează aceeaşi putere, dar vine cu o baterie mai mare, de 43,2 kWh, oferind o autonomie WLTP combinată de 322 km şi o autonomie urbană de până la 502 km. Versiunea de top, Comfort, combină bateria de 43,2 kWh cu cel mai puternic motor din clasa sa (115 kW/220 Nm), permiţând o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în doar 9,1 secunde.
Indiferent de nivelul de echipare, fiecare DOLPHIN SURF vine standard cu o listă completă de dotări, care include un sistem de infotainment cu ecran tactil rotativ de 10,1 inci, senzori de parcare spate şi cameră video pentru mersul înapoi, lumini de zi LED, funcţie Vehicle-to-Load (V2L), acces şi pornire fără cheie prin NFC, control adaptiv al vitezei de croazieră, aer condiţionat şi oglinzi laterale reglabile electric. Versiunile Boost adaugă, pe lângă bateria mai mare şi jantele de aliaj de 16 inci, reglaj electric pentru scaunele din faţă, ştergătoare cu senzor de ploaie şi oglinzi laterale rabatabile electric. Versiunea de top, Comfort, oferă în plus cameră video 360, faruri LED, geamuri spate fumurii, iluminare de întâmpinare sub oglinzile laterale, scaune faţă încălzite şi încărcare wireless pentru smartphone.
Opinia Cititorului