Abonament gratuit
Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”

CABINETUL CÎŢU - COPY PASTE DUPĂ ORBAN 2, DAR FĂRĂ LUDOVICGuvern destinat neînvestirii

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică /

Guvern destinat neînvestirii

Partidul Naţional Liberal continuă cursa pentru declanşarea alegerilor anticipate. Premierul desemnat, Florin Cîţu a făcut o singură modificare în componenţa echipei cu care se va prezenta în faţa Parlamentului comparativ cu Cabinetele Orban 1 şi Orban 2.

Ministrul Finanţelor Publice a fost ales hunedoreanul Lucian Heiuş, care a câştigat în Biroul Executiv competiţia internă în faţa constănţeanului Bogdan Huţucă.

În rest, nicio modificare. Raluca Turcan rămâne vicepremier, Bogdan Aurescu va conduce Externele, Marcel Vela va gestiona criza coronavirusului de la şefia Internelor împreună cu colegul său de la Sănătate, Victor Costache. Nicolae Ciucă va conduce Apărarea şi va încerca să înzestreze în sfârşit Armata cu cele necesare pe baza sprijinului promis de colegul său de la Economie, Energie şi Mediul de Afaceri, Virgil Popescu. Adrian Oros, Costel Alexe, Monica Anisie şi Lucian Bode îşi păstrează portofoliile de la Agricultură, Mediu, Educaţie şi Transporturi. Ionuţ Stroe rămâne la Tineret şi Sport cu speranţa ca măcar două stadioane să fie gata pentru Euro 2020, în timp ce Bogdan Gheorghiu, din funcţia de ministru al Culturii, după promovarea lui Brâncuşi prin intermediul Irinei Rimes, se pregăteşte de rezolvarea înscrierii sitului Roşia Montana în patrimoniul UNESCO.

Se pare că avizele negative şi scandalurile, din urmă cu două săptămâni din comisiile de specialitate ale Parlamentului, nu sunt luate în considerare de liberali, atât timp cât Ion "Grindă" Ştefan este nominalizat tot pentru şefia Ministerului Dezvoltării, iar Cătălin Predoiu - pentru conducerea Ministerului Justiţiei.

Violeta Alexandru, ţinta criticilor din partea formaţiunilor politice de stânga şi de dreapta, rămâne la Ministerul Muncii, fiind garantată de Ludovic Orban, preşedintele PNL. Discursul despre majorarea punctului de pensie va fi bineînţeles acelaşi: "voi respecta legislaţia în vigoare".

Marcel Boloş este din nou nominalizat pentru şefia Ministerului Fondurilor Europene, deşi deputatul european Cristian Ghinea (Alianţa USR PLUS/Renew Europe) îl acuză de conflict de interese şi de punerea în pericol a alocărilor pentru perioada de finanţare 2021-2027, iar social-democraţii şi cei de la Pro România îi reproşează scandalul legat de iniţierea ordonanţei de urgenţă prin care urma să aibă loc o regionalizare a ţării privind alocarea fondurilor europene, în detrimentul dispoziţiilor constituţionale.

Din toată structura viitorului Cabinet, lipseşte un singur nume: Ludovic Orban. Actualul premier interimar a declarat că, până la alegerile parlamentare, va ocupa doar funcţia de preşedinte al PNL şi va gestiona campania electorală pentru alegerile locale şi pentru cele generale.

Lista lui Cîţu pare alcătuită cu scopul coagulării unei majorităţi parlamentare care să respingă învestirea echipei guvernamentale, fapt care ar continua demersurile pentru alegerile anticipate parlamentare. Liberalii răstălmăcesc decizia din 24 februarie a Curţii Constituţionale în care se precizează că desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru trebuie să aibă ca scop

asigurarea coagulării unei majorităţi parlamentare în vederea formării unui nou Guvern. Deoarece CCR se referă strict la premier şi nu la echipa propusă de acesta, PNL a ales să trimită în Parlament o formulă de guvern sortită din start eşecului, adică neînvestirii.

Mai mult, premierul desemnat Florin Cîţu nici măcar nu a mimat vreo negociere cu partidele parlamentare privind alcătuirea echipei guvernamentale, spre deosebire de Ludovic Orban. El a prezentat lista viitorului Cabinet şi a trimis-o Parlamentului.

Componenţa viitorului Cabinet a fost aspru criticată de liderul USR, deputatul Dan Barna, care se aştepta ca premierul desemnat să aibă negocieri cu partenerii poltici înainte de întocmirea şi prezentarea listei cu propunerile pentru funcţiile de ministru.

Dan Barna a spus: "Dacă aceste discuţii ar fi existat, i-am fi spus domnului Cîţu că era firesc să avem oameni competenţi în locul miniştrilor care au performat sub aşteptări şi se regăsesc în continuare pe această listă. I-am mai fi zis că nu trebuie să se mai repete niciodată situaţii în care guvernul adoptă noaptea zeci de ordonanţe de urgenţă a căror urgenţă nu poate fi justificată. I-am fi spus că alegerile în două tururi trebuie să fie primul punct al programului de guvernare. Consultările care vor avea loc săptămâna viitoare, după depunerea listei miniştrilor şi a programului de guvernare, nu sunt decât un exerciţiu formal. Decizia unui guvern monocolor a fost luată deja de PNL".

Gestul liberalilor a fost criticat şi de Kelemen Hunor, preşedintele UDMR: "Am văzut această listă şi am o singură concluzie: ei în continuare doresc un guvern monocolor PNL, nu se gândesc la un guvern de coaliţie de niciun fel şi bănuiesc că doresc în continuare să fie respinsă această listă, acest Cabinet, fiindcă nici măcar nu au negociat, nu au sunat, nu s-au interesat dacă cineva ar susţine o astfel de listă. Deci concluzia mea este că această listă este făcută cu gândul de a fi respinsă. Nu ştiu dacă se va întâmpla, dacă va primi votul de învestitură, dar altă concluzie nu pot să formulez. S-ar putea să şi treacă, depinde de PSD, s-ar putea să primească votul de învestitură, şi atunci ei vor guverna până la alegerile la termen, dar intenţia lor sigur este să fie respinsă lista".

Vicepreşedintele Pro România, fostul social-democrat Adrian Ţuţuianu a afirmat că PNL doreşte cu orice preţ alegeri anticipate.

El a spus: "Este evident că domnul Iohannis şi PNL joacă încă o dată cartea alegerilor anticipate. (...) Deşi au spus că vor avea negocieri pentru susţinerea unui guvern cu toate partidele politice parlamentare, cu excepţia PSD, asemenea negocieri nu au avut loc, iar Guvernul este în continuare monocolor, reprezentat de un partid care are 20% din numărul de parlamentari. Faptul că nu s-au modificat lista membrilor Guvernului şi programul de guvernare ne arată că PNL doreşte cu orice preţ alegeri anticipate".

De aceeaşi părere este şi liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, care a spus că singura concluzie este că avem de-a face cu un guvern desemnat să pice. Tăriceanu a precizat: "Nu poţi veni cu o listă de miniştri care a fost respinsă, într-o mare proporţie, de Parlament în comisiile de specialitate. PNL şi preşedintele Iohannis sunt mai degrabă interesaţi de jocuri politice în acest moment, în loc să fie preocupaţi de ieşirea din criză şi asigurarea unei guvernări stabile".

În schimb, PMP doreşte ca guvernul propus de Cîţu să fie instalat la Palatul Victoria în urma obţinerii învestirii de către Parlament. Eugen Tomac a precizat: "Este un Cabinet asumat de PNL. Vom participa la discuţii şi decizia o vom lua după discuţiile pe care le vom avea cu premierul desemnat. (...) România a ratat anul 2019 din punct de vedere al agendei guvernamentale pe proiecte mari şi nu dorim ca şi 2020 să fie un an ratat. Dincolo de polemici politice şi de agende politice evidente, există nişte realităţi: avem nevoie de infrastructură, de autostrăzi, de o centură ocolitoare a Capitalei, avem nevoie de spitale, avem nevoie de condiţii mult mai bune în educaţie, sunt multe priorităţi pentru ţară care necesită o acţiune imediată".

Urmează 15 zile în care circul se va reinstala în comisiile de specialitate care vor audia, cu excepţia lui Lucian Heiuş de la Finanţe, aceiaşi miniştri din urmă cu două săptămâni. Atunci, din 16 miniştri propuşi, doar patru au primit avize favorabile: Nicolae Ciucă, Bogdan Aurescu, Virgil Popescu şi Adrian Oros.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. aventura pt anticipate si contra intereselor superioare ale tarii continua cu o incapatinare caracteristica omului inferior.pina cind oare inteectualii tarii vor mai suporta oare aceste lucruri nedemne oricarui om care gindeste sanatos?:?? tara are nevoie de liniste si de constructie nicidecum de aventuri aberante care nu duc decit un rau si mai rau.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Cine-o mai face ca Cîțu, ca Cîțu să pățească! Azi desemnat mâine resemnat ... Mai bun ar fi de prezidențiabil!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS