CALCULE USL Anastase, Ridzi, MRU, Neţoiu, Solomon, Ciuhodaru, Vâlcov, Mincă - în Parlament

Ziarul BURSA #Politică /

Anastase, Ridzi, MRU, Neţoiu, Solomon, Ciuhodaru, Vâlcov, Mincă - în Parlament

Actualii parlamentari PDL Roberta Anastase, Cezar Preda, Mircea Toader, Monica Ridzi obţin noi mandate, iar printre cei care intră în Parlament se află şi Mihai Răzvan Ungureanu, Liliana Mincă, Gigi Neţoiu, Antonie Solomon, Daniel Oajdea, Tudor Ciuhodaru, Darius Vâlcov. Potrivit listelor cu viitori parlamentari întocmite de USL în baza numărătorii făcute de partide, vor intra în Parlament Roberta Anas­tase, Mihai Răzvan Ungureanu, Cezar Preda, Gigi Neţoiu, Antonie Solomon, Ion Ariton.

Astfel, la Camera Deputaţilor, obţin noi mandate fostul ministru PDL al Muncii Claudia Boghicevici, care a candidat în Arad, fostul ministru PDL al Comunicaţiilor Valerian Vreme (Bacău), liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader (Galaţi), fostul ministru PDL al Finanţelor Gheorghe Ialomiţianu (Braşov), fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob-Ridzi (Hunedoara). Ridzi a obţinut al treilea mandat de deputat în Colegiul 5 Petroşani-Petrila-Aninoasa, candidând din partea PPDD, după ce a demisionat din PDL. Ea a fost ministru al Tineretului şi Sportului în primul guvern Boc. Perioada ca ministru se încheie în iunie 2009, în urma demisiei generate de scandalul "2 Mai", legat de organizarea manifestărilor Zilei Tineretului la Bucureşti şi Costineşti.

De asemenea, au obţinut un nou mandat de deputat la Buzău Cezar Preda, care a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, în urma rezultatelor alegerilor, precum şi Petru Movilă (Iaşi), care este deputat din 2004, dar şi deputatul PSD Anghel Stanciu, care câştigă al şaselea mandat, din partea USL.

Totodată, Raluca Turcan, vicepreşedinte PDL, a câştigat al treilea mandat de deputat, la Sibiu.

Tot al treilea mandat de deputat îl câştigă şi fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase. Anastase conduce de mai mulţi ani filiala PDL Prahova. Ea este unul dintre cei mai controversaţi politicieni, numele său fiind legat de ceea ce adversarii săi politici au numit "furtul de la legea pensiilor", potrivit Mediafax.

În urma alegerilor de duminică obţin primul mandat de deputat fostul şef al Loteriei Române Liliana Mincă, care a candidat din partea PPDD la Botoşani, fostul prefect de Constanţa Dănuţ Culeţu (ARD), fost membru PNL şi candidat din partea Forţei Civice, Remus Cernea (USL), care în 2008 a candidat la Preşedinţie din partea Partidului Verde.

Devin parlamentari şi omul de afaceri Gigi Neţoiu (PPDD), unul dintre cei mai controversaţi candidaţi din judeţul Dolj, al cărui nume este legat de echipa de fotbal Universitatea Craiova, dar şi de dosarul transferurilor, în care a fost condamnat recent la trei ani de închisoare cu suspendare, precum şi fostul şef PSD al Consiliului Judeţean Galaţi Eugen Chebac, care cum a candidat din partea PPDD, el înscriindu-se în acest partid după alegerile locale.

De asemenea, câştigă primul mandat de parlamentar fostul primar al Devei Mircia Muntean, care a candidat din partea ARD şi a cărui candidatură a fost iniţial respinsă de comisia de etică, în condiţiile în care este trimis în judecată într-un dosar penal pentru infracţiuni la regimul vamal şi trafic cu maşini de lux. El a avut patru mandate consecutive de primar al municipiului Deva, toate câştigate din partea PNL, partid al cărui lider local a fost până în urmă cu doi ani.

Un nou mandat de deputat obţine şi Daniel Oajdea, care a câştigat primul mandat de deputat la Iaşi în 2008, pe listele PDL, fiind exclus din acest partid la începutul acestui an, după care s-a înscris în PPDD, partid din partea căruia a câştigat acum cel de-al doilea mandat.

Câştigă al doilea mandat de deputat Lucian Bode, fost ministru al Economiei în Guvernul Ungureanu, el candidând în Colegiul 1 Şimleu Silvaniei (Sălaj), dar şi Tudor Ciuhodaru, care a fost ales din partea PPDD, la Vaslui. Primul mandat l-a câştigat la Iaşi, candidând atunci din partea PSD. Ulterior, el a demisionat din PSD, s-a înscris în UNPR, apoi a devenit membru al Partidului Conservator, după care a revenit în UNPR, trecând în final la PPDD.

La Senat, câştigă noi mandate Alexandru Pereş, Dumitru Oprea, dar şi Ion Ariton.

În urma alegerilor de duminică obţine primul mandat de senator Mihai Răzvan Ungurea­nu, premierul cu cel mai scurt mandat, al cărui guvern a căzut în aprilie în urma moţiunii de cenzură. El a candidat în Colegiul 1 din Arad, după ce a oscilat între Iaşi şi Bucureşti.

Tot primul mandat de senator îl obţine şi Alin Tişe, care a candidat din partea ARD în Colegiul 1 Cluj-Napoca. Din 2008 şi până în vara acestui an, Tişe, al cărui naş este Emil Boc, a fost preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Social-democratul Darius Vâlcov, aflat la al treilea mandat de primar la Slatina, câştigă şi el primul mandat de senator. El a fost preşedinte al PDL Olt, funcţie din care a demisionat în martie 2012, pe motiv că Guvernul nu l-a sprijinit să ducă la bun sfârşit investiţiile importante din oraş. La scurt timp, Darius Vâlcov şi-a anunţat trecerea la PSD.

Şi democrat-liberalul Andrei Volosevici, fost primar al Ploieştiului, a câştigat primul mandat pentru Senat. La alegerile din iunie, Volosevici a pierdut al doilea mandat de primar al Ploieştiului la o diferenţă de aproximativ 1.600 de voturi de candidatul PSD care a fost ales primar. După alegerile din 10 iunie, Andrei Volosevici a renunţat şi la funcţia de consilier municipal şi la cea de consilier judeţean, dar şi la toate funcţiile de conducere din PDL, rămânând simplu membru. El este avocat, iar mama sa este decanul Baroului de Avocaţi Prahova.

Primul mandat de senator l-a obţinut şi Antonie Solomon, fost primar al Craiovei, care a candidat din partea PPDD. În 2004, el a fost ales primar din partea PSD, iar la alegerile locale din 2008 a candidat din partea PDL şi a obţinut al doilea mandat. Solomon a fost lider al filialei Craiova a PDL, funcţie pe care a pierdut-o în septembrie 2011, după ce a anunţat că va candida la primărie din partea UNPR. În luna februarie a acestui an, Antonie Solomon a fost exclus din PDL, iar la scurt timp a fost numit preşedinte interimar al UNPR Dolj. La agerile din iunie, el pierdut mandatul de primar în faţa Liei Vasilescu. Antonie Solomon a fost arestat preventiv în 3 martie 2010, pentru luare de mită în formă continuată, uz de fals şi fals intelectual, fiind acuzat că ar fi primit 50.000 de euro mită de la acţionarul principal al firmei PIC din Piteşti, Cornel Penescu. El a fost eliberat din arest în 8 septembrie 2010, prin decizia Curţii de Apel Galaţi.

La Craiova, a câştigat primul mandat de senator şi fostul viceprimar PDL al Craiovei Marinică Dincă. El a exercitat atribuţiile de primar în perioada în care Antonie Solomon a fost în arest.

În urma scrutinului de duminică intră în Senat şi artistul Damian Drăghici, consilier al premierului Victor Ponta pentru problemele romilor. El a candidat într-un colegiu din Buhuşi, pe listele USL, din partea UNPR. Damian Drăghici a fost ambasador pentru minoritatea romă în Anul European al Egalităţii de Şanse pentru Toţi (2007) şi în anul European al Dialogului Intercultural (2008). Drăghici este singurul muzician român care a câştigat un premiu Grammy.

În Diaspora, Mihai Aurelian, care a candidat din partea PPDD, a obţinut un mandat de deputat în Colegiul 1. De asemenea, Eugen Tomac, consilier la Palatul Cotroceni, a câştigat un mandat în Colegiul 2, care include Republica Moldova. Mircea Lubanovici a obţinut un mandat în Colegiul 3 pentru Cameră, din partea ARD, iar Colegiul 4 a fost câştigat de Ovidiu Alexandru Raeţchi de la USL.

Tot în Diaspora, Colegiul 1 pentru Senat, care include de asemenea ţările europene cu mari comunităţi de români, a fost câştigat de Viorel-Riceard Badea, candidatul ARD. Adrian Anghel de la USL a obţinut un mandat de senator în Colegiul 2.

Băsescu: Politicienii ce au câştigat mandate să renunţe la presiune pentru începerea consultărilor

Preşedintele Traian Băsescu invită politicienii care au câştigat mandate la alegerile parlamentare din 9 decembrie să renunţe la "orice fel de presiune publică privind începerea consultărilor pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru".

Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, a precizat, pe tema declaraţiilor politicienilor cu privire la procedura de desemnare a candidatului la funcţia de prim-ministru: "Domnul preşedinte Traian Băsescu invită politicienii care au câştigat mandate în cadrul alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie a.c. să renunţe la orice fel de presiune publică privind începerea consultărilor pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru al Guvernului României. Domnul preşedinte Traian Băsescu va urma calea constituţională şi instituţională pentru întregul proces de desemnare a candidatului la funcţia de prim-ministru şi nu va face nicio abatere de la rigoarea procedurii, aşa cum este prevăzută în Constituţia României".

Anterior, Preşedinţia informa că preşedintele Traian Băsescu va convoca Parlamentul şi va anunţa programul de consultări pentru desemnarea premierului care să formeze viitorul guvern imediat după publicarea în Monitorul Oficial a rezultatului alegerilor.

"Administraţia Prezidenţială informează că preşedintele României, domnul Traian Băsescu, va convoca Parlamentul României şi va anunţa programul de consultări pentru desemnarea prim-ministrului Guvernului României care să formeze viitorul guvern imediat după publicarea în Monitorul Oficial a rezultatului alegerilor", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

Rezultatul alegerilor se publică în Monitorul Oficial după validarea de către BEC a acestuia. Reprezentanţii BEC preconizează că publicarea rezultatului alegerilor în MO ar putea avea loc vineri.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. DARIUS VALCOV este primarul de SLATINA care este in USL.

    O fi ofost el in PDL, dar a sarit in alta barca, si se stia din vara, ca sotia il cere in CAPITALA.

    Asa ca:alte alegeri in Slatina 

    Cine a candidat de la partidele mari, a intrat, abia astept noua constitutie si legea uninominaluilui pur ca sa nu mai vad aceste triste figuri, decat pe la zdup. Daca numarul lor se va reduce la jumate din 2016 vor fi nene multi puscariabili dintre astia, mai ales dintre pdleii lasati in voia sortii de capiatnul lor suprem.

    Numai in Romania se poate sa candidezi la presedintie si parlamentar cu dosar penal.Penibili mai sunt parlamentari si judecatorii care au accptat o lege pentru alegerile actual,asa de proasta.Saracia a crescut enorm iar ei isi bat joc de noi.RUSINE SA VA FIE!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Hidroelectrica

Curs valutar BNR

15 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0172
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5274
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4853
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.4568

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro