Călin Georgescu s-a prezentat marţi dimineaţă la Judecătoria Sectorului 1, în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, conform Agerpres.
Este vorba despre o fază preliminară a procesului, în cadrul căreia judecătorii urmează să decidă dacă îi menţin măsura controlului judiciar.
La ieşirea din sediul instanţei, fostul candidat la prezidenţiale a cerut demiterea ministrului Apărării, în contextul problemelor apărute la mobilizarea rezerviştilor.
"Am văzut şi eu, cum aţi văzut şi dumneavoastră, circul şi penibilitatea mobilizării rezerviştilor din România. Este o ruşine. A văzut asta şi partenerul nostru strategic - Statele Unite, au văzut şi duşmanii neputinţa noastră într-o organizare militară la nivel naţional. De aceea, consider că ministrul Apărării Naţionale şi toţi comandanţii militari ai acestei acţiuni trebuie demişi imediat. Iar justiţia să clarifice acest act, pe care eu îl consider de înaltă trădare. Incompetenţa are efecte strategice negative", a declarat Georgescu.
Fostul candidat la prezidenţiale a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea, în public, a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).
În cadrul măsurii controlului judiciar, Călin Georgescu are mai multe interdicţii, printre care aceea de a părăsi ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare şi de a posta pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2025, 10:53)
La puscarie, Georgica la puscarieeee, la puscarieeee!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2025, 22:55)
Vicepreşedintele SUA, JD Vance, a criticat România pentru anularea alegerilor prezidenţiale.
Nu ai valori comune cu SUA dacă anulezi alegerile pentru că nu-ţi place rezultatul,
a spus Vance, în timpul unei conferinţe.
„Şi asta s-a întâmplat în România. Nu ai valori comune dacă ţi-e atât de frică de
oamenii tăi încât le închizi gura”
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2025, 13:42)
Pentru Mosteanu (si seful lui Bolojan), militarii romaniin activitate si in rezerva , retragere, nu pot decat sa comande " asculta comanda la mine: Inapoi, fuga MARS" si aceste catastrofe pentru Romania si poporul roman sa nu se mai opreasca pana cand nu-i mai vedem si nu mai auzim de ei.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Oarecare în data de 21.10.2025, 14:07)
Kremlin Georgescu ar trebui adus la mine în salon, la Obregia.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2025, 14:20)
Asta traieste in lumea lui. E de spitalul 9.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2025, 14:42)
Da, ma, el e singuru nebun, si astia de ne conduc sunt cerebrali toti.
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2025, 14:58)
E cretinul vostru, cretinul cretinilor.
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de wes în data de 21.10.2025, 21:41)
Bolovan cu nicu si maia au trecut deja pe acolo. Calin e brici, baiat super inteligent!
4.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de sabin în data de 22.10.2025, 08:22)
Nu e singurul, mai sunteti vreo trei de pe aici!