Călin Georgescu se dezice de Anca Alexandrescu şi îndeamnă la boicotul alegerilor pentru Primăria Capitalei

A.B.
Politică / 3 noiembrie, 16:21

Călin Georgescu se dezice de Anca Alexandrescu şi îndeamnă la boicotul alegerilor pentru Primăria Capitalei

Călin Georgescu a anunţat că nu susţine niciun candidat la Primăria Bucureşti şi le-a cerut susţinătorilor să „se gândească de două ori înainte de a valida o farsă organizată sub aparenţa binelui”, potrivit unui mesaj video publicat duminică seara.

Fost candidat la preşedinţia ţării noastre, în prezent anchetat penal pentru mai multe infracţiuni, inclusiv tentativă de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, Georgescu a afirmat că alegerile din 7 decembrie sunt nelegitime.

„Când democraţia se va întoarce în această ţară, vor fi alegeri libere peste tot, nu doar la Bucureşti. Lupii nu se vând pentru un os mai mare niciodată”, a declarat acesta.

Mesajul reprezintă o schimbare de poziţie faţă de luna august, când Georgescu îşi exprima sprijinul pentru Anca Alexandrescu, realizatoare la Realitatea Plus, pe care o descria drept „familist convins” şi „om care ştie despre ce este vorba în sistem”.

În replică, Anca Alexandrescu, care şi-a anunţat săptămâna trecută candidatura independentă la Primăria Capitalei, a transmis luni pe reţelele sociale mesajul: „Eu sunt Anca şi nimic nu mă va opri!”, reafirmându-şi intenţia de a continua cursa electorală.

Fosta moderatoare TV a fost una dintre principalele susţinătoare ale lui Călin Georgescu în anii 2024-2025, postul Realitatea Plus devenind principala tribună mediatică a discursului său cu accente pro-ruse şi pro-legionare.

Deocamdată, nici partidul AUR nu şi-a anunţat candidatul pentru alegerile din Bucureşti, programate pe 7 decembrie.

Opinia Cititorului ( 7 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. ca la nebuni, alba neagra

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Noroc ca Piedone e tinut in sah cu dosare, altfel ii manca cu fulgi cu tot pe candidatii coalitiei.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Are dreptate, Romania nu mai e democratie si fiecare e pe turta lui.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Cine are dreptate ,cel ce voia sa desfiinteze partidele si isi face reclama cu nostalgia ceausismului? asta da ironie

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Ai 2 neuroni...pasteaza-i...nu știi când o sa ai nevoie

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Bine face! Proiectu papica,apa energie NU are nevoie de partid pentru a fi votat de romani, asa-i de mare fuamea in tara !!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Asteapta sa-ti dea georgescu sau semeon de mancare, ca o sa astepti mult si bine ca dupa casele de 35.000/ Astia mint cum respira, vezi, alba neagra, ba sustine ba nu sutine. Cine-i mai crede si-o merita(teapa).

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0861
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4698
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7988
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.6303

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb