Călin Georgescu, trimis în judecată pentru promovarea cultului infractorilor de genocid şi idei fasciste

I.S.
Politică / 2 iulie, 15:49

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru promovarea cultului infractorilor de genocid şi idei fasciste

Fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu a fost trimis în judecată de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată, relatează news.ro.

Potrivit unui comunicat de presă al PÎCCJ, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat cercetările şi a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale), faptă prevăzută de art. 5 din O.U.G. 31/2002, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

Din rechizitoriul întocmit în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt:

În perioada 16 iunie 2020 - 16 mai 2025, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la momentele temporale 16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 02 octombrie 2021, 01 septembrie 2024 şi 16 mai 2025, inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum:

-mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză - crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;

-necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces;

-glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi;

-ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin;

-cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou naţional şi reproducând, prin imitaţie, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale şi efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 02 octombrie 2021.

Potrivit comunicatului, în mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa ş.a.

Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, instanţă competentă să judece cauza în fond, informează comunicatul PÎCCJ.

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. Au schimbat astia codul penal ??

    Nu l/am ascultat pe asta ce zice niciodata, nu ma intereseaza, DAR DE CAND NU MAI AI VOIE LA PROPIA OPINIE ????

    Nici unde traiesc eu , la asta cu T numai ai voie, cica daca spui adevarul despre un lucru esti antisemit, totusi traim din nou era fascista/comunista, libera exprimare nu mai este, si daca o ai ramai fara cetatenie :)) 

    1. ce libera exprimare crezi ca ti-ar da neolegionarii comunistoizi mistici?

      Legionarii au fost ucisi în închisori. Comunistii au fost bagati în inchisori numai pentru ca aveau alte idei politice decat adversarii lor. Asta ti se pare cool?

      Care comunisti au fost bagati in inchisori, aia de dinainte de 1989 sau cei de dupa:-)?

      criminali ambii, nici o diferenta intre comunisti si legioari chit ca s-au omorat intre ei. acum se pupa.

      ...

      ...

      Spune-mi pe cine n-ai voie sa critici, ca sa-ti spun cine e seful!

      Nu mai putina decat ne dau "proeuropenii" corecti politic.

      La legionari a fost / este o condamnare colectiva, la comunisti individuala si mai rar spre deloc.

    Traiasca libertatea de exprimare din constitutie si din tratatele internationale! Sa vina lagarele de concentrare! Die Gedanken sind frei!

    Idei fasciste? Cind in Europa se intimpla ce se intimpla? Sieg Heil Ursula! Lagare pentru toata lumea, dar fara camere de gazare ca nu avem gaz!

    1. ce lagare visezi?

    Cu doi trei avocatei modesti ar trebui dati in judecata jigodiile care abuzeaza de putere si fac justitia de ras !

    Sa fie trimis la canal. Singur. Tara are nevoie de apa in agricultura, nici lubenite nu mai avem.

    1. Canalul Romania China.

    Sunt fabulosi acești justițiari!

    Îmbuibații,bol navi de la Ccr își primesc simbria pt anularea alegerilor,ii mai da si lui Petrov niste beneficii! 

    Ați luat banii de la Johanis?

    Nu se mai aude nimic,borfașilor! 

    TOT DOSARUL ESTE FABRICAT ,ESTE PRODUSUL UNEOR SCARNAVII,UNOR IMPOTENTI MENTAL DAR TICALOSI CA SINGUR ATRIBUT UMAN...ASTIA SUNT ,ASTIA VA VOR DUCE LA APOCALIPSA EXISTENTIALA , ASTIA BENEFICIAZA DE PE URMA MARIRII TAXELOR ,ASTIA AU PRIVILEGIILE SI ORICE INCERCARE DE A-I DOVEDI VA VA TRANSFORMA IN VICTIME....,,DE-ASTA AU CONSTITUTIA,LEGILE TARII,, CA ARME IMPOTRIVA PROPRIULUI POPOR....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb